EVENIMENT
Solistul trupei italiene Maneskin, câştigătoarea Eurovision 2021, se va supune unui test antidrog
Solistul trupei italiene Maneskin, câştigătoarea celei de-a 65-a ediţii a concursului Eurovision, se va supune unui test antidrog după un comportament semnalat ca fiind suspect în timpul competiţiei muzicale, au anunţat duminică organizatorii concursului, relatează AFP.
"Grupul a respins ferm acuzaţiile de consum de droguri, iar cântăreţul în cauză (Damiano David) se va supune în mod voluntar testării la întoarcerea în ţară", a declarat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) într-un comunicat.
"Au cerut chiar ei noaptea trecută, însă acest lucru nu a putut fi organizat imediat de EBU", se precizează în comunicat.
Damiano David va fi supus unui test antidrog la întoarcerea în Italia, după controversa provocată de un videoclip devenit viral în care poate fi văzut aplecându-se şi atingând masa cu nasul în plină competiţie, sâmbătă la Rotterdam, imagini care au fost văzute în direct în întreaga lume.
Cântăreţul a fost întrebat despre incident în timpul conferinţei de presă a trupei câştigătoare şi a explicat că s-a aplecat pentru că chitaristul Thomas Raggi tocmai spărsese un pahar.
"Nu consum droguri. Vă rog, băieţi. Nu spuneţi asta. Fără cocaină. Vă rog să nu spuneţi asta", a răspuns Damiano David.
Grupul a scris apoi pe contul său de Instagram: "Suntem pregătiţi să ne supunem testelor deoarece nu avem nimic de ascuns". "Suntem cu adevărat şocaţi pentru că unii spun că Damiano consumă droguri. Suntem cu adevărat ÎMPOTRIVA drogurilor şi nu am prizat niciodată cocaină", au dat ei asigurări.
Grupul a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil ''garage rock'', intitulată ''Zitti e buoni'', care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.
Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021. AGERPRES
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.
„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.
Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona
Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției.
Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune
Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.
Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
