Connect with us

EVENIMENT

Sonda spaţială ”Hope”, lansată de Emiratele Arabe Unite se apropie de planeta Marte

Publicat

Sonda Hope, lansată în cadrul primei misiuni arabe interplanetare, urmează să se plaseze marţi pe o orbită a planetei Marte, o etapă critică a călătoriei sale, ce are obiectivul de a descifra secretele timpului şi ale "Planetei Roşii", informează AFP.

Sonda "Al-Amal" (denumită "Espoir" în franceză şi "Hope" în engleză) a fost lansată de Emiratele Arabe Unite şi ar trebui să furnizeze o imagine completă asupra dinamicii temperaturilor din atmosfera marţiană.

Lansarea acestui vehicul spaţial fără echipaj uman a avut loc în iulie 2020 de la centrul spaţial Tanegashima din sud-vestul Japoniei, după două amânări provocate de vremea nefavorabilă.

Ambiţiile spaţiale ale Emiratelor Arabe Unite, o ţară din Golful Persic bogată în petrol, sunt percepute ca o reminiscenţă a "Epocii de Aur" ce a marcat marile realizări culturale şi ştiinţifice din Orientul Mijlociu.

O multitudine de proiecte

Emiratele Arabe Unite, un stat federal compus din şapte emirate, printre care se află capitala Abu Dhabi şi metropola Dubai, dispune deja de nouă sateliţi în stare de funcţionare pe orbita terestră şi doreşte să lanseze alţi opt sateliţi în anii care vor urma.

În septembrie 2019, Hazza al-Mansouri a devenit primul astronaut din Emiratele Arabe Unite care a ajuns în spaţiu, la bordul unei rachete Soyuz, şi, totodată, primul cetăţean arab care a participat la o misiune pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Ambiţiile acestei ţări merg chiar şi mai departe, întrucât ea doreşte să construiască o colonie umană pe Marte până în anul 2117.

Până atunci, oficialii din Emiratele Arabe Unite intenţionează să creeze "un oraş ştiinţific" în deşertul aflat la periferia oraşului Dubai, pentru a simula condiţiile de pe Marte şi pentru a dezvolta tehnologia necesară colonizării acestei planete.

De asemenea, Emiratele Arabe Unite au în vedere mai multe proiecte ce vizează mineritul şi turismul spaţial. Reprezentanţii săi au semnat un protocol cu Virgin Galactic, o companie a miliardarului britanic Richard Branson specializată în turism spaţial.

"Călătoria speranţei"

Sonda Al-Amal, cu greutatea de 1.350 de kilograme şi dimensiunile unui vehicul 4x4, are nevoie de şapte luni pentru a parcurge cei 493 de milioane de kilometri până la planeta Marte, în proximitatea căreia va ajunge la momentul potrivit pentru a sărbători împlinirea a 50 de ani de la unificarea emiratelor arabe.

Sonda va rămâne pe orbita planetei Marte pe durata unui an marţian - 687 de zile terestre.

Această misiune va studia atmosfera lui Marte pentru "a furniza o primă înţelegere completă" asupra variaţiilor sale climatice pe durata unui an întreg, a declarat directorul adjunct al proiectului, Sarah al-Amiri, în momentul lansării sondei. Sarah al-Amiri este în prezent ministru pentru Tehnologii avansate şi preşedintă a Agenţiei spaţiale saudite.

Inspiraţie pentru tineri

Trei instrumente fixate pe sonda Hope vor furniza oamenilor de ştiinţă o imagine completă despre atmosfera lui Marte pe durata unui întreg an marţian.

Un spectrometru în infraroşu va măsura atmosfera joasă şi va analiza structura temperaturilor, un senzor de înaltă rezoluţie va furniza informaţii despre concentraţiile de ozon, iar un spectrometru în ultraviolet va măsura concentraţiile de oxigen şi de hidrogen pe o distanţă care poate să ajungă până la 43.000 de kilometri în raport cu scoarţa marţiană.

Structura atmosferei de pe alte planete va permite cercetătorilor să înţeleagă mai bine şi clima de pe Terra, afirmă coordonatorii acestei misiuni spaţiale.

Într-o regiune zguduită de conflicte armate şi marcată de dificultăţi economice, proiectul sondei Hope este considerat şi o bună modalitate pentru a inspira tinerele generaţii şi pentru a le reaminti apogeul descoperirilor ştiinţifice arabe din Evul Mediu. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto:  Mohammed Bin Rashid Space Centre / Facebook.com

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

La mulți ani 2026! LIVE VIDEO: Revelion în Piața Cetății din Alba Iulia

Publicat

la mulți ani 2026! live video: revelion în piața cetății

La mulți ani 2026! LIVE VIDEO: Revelion în Piața Cetății din Alba Iulia. Municipalitatea a organizat, ca în fiecare an, un foc de artificii în noaptea de Revelion, în Cetatea Alba Carolina.

Din zona Palatului Copiilor este lansat un foc de artificii exact la ora 00:00. Ca de obicei, focul de artificii este acompaniat de o coloană sonoră.

De asemenea, cei care vor fi prezenți de Revelion în Cetate vor putea primi din partea Primăriei un calendar pe 2026.

La eveniment participă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

LIVE VIDEO. Revelion la Cluj-Napoca. Concerte și spectacol de drone și lumini în Piața Unirii

Publicat

reve.jpg






Mii de clujeni participă miercuri noaptea la programul de Revelion pregătit de Primăria Cluj-Napoca în Piața Unirii.

Programul a debutat la ora 22:00 cu grupul vocal de pop-operă Anatholis. Formația îmbină tehnica muzicii clasice cu influențe moderne de pop și crossover, fiind apreciată pentru armoniile vocale puternice și interpretările spectaculoase.

De la 23:00, pe scenă a urcat trupa Hara, una dintre cele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Programul autobuzului A1 spre Aeroportul Cluj, corelat cu orele de sosire ale avioanelor. Clujenii au noi propuneri pentru CTP

Publicat

bus aero e1767175426171.jpg






Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca anunță că, din 5 ianuarie 2026, mijloacele de transport ce deservesc linia de autobuz A1 vor circula după un program experimental care va fi diferit pe zile și adaptat fluxului și orelor de sosire a zborurilor pe Aeroportul International ”Avram Iancu”, care variază de la o zi la alta.

Scopul acestui demers este facilitarea unui transfer rapid, predictibil și...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cum poți scăpa de mahmureală după ce ai băut de Revelion

Publicat

cum poți scăpa de mahmureală după ce ai băut de

Cum poți scăpa de mahmureală după ce ai băut de Revelion: Noaptea dintre ani vine, de multe ori, cu mese bogate, nopți lungi și pahare ridicate în cinstea noului an.

A doua zi însă, distracția se poate transforma rapid în mahmureală: dureri de cap, greață, oboseală și senzația generală de disconfort.

Consumul excesiv de alcool deshidratează organismul, irită stomacul, scade nivelul de zahăr din sânge și afectează somnul.

Toate acestea contribuie la starea neplăcută...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe