Connect with us

ACTUALITATE

Sondaj CURS: Peste 30% dintre români declară că au donat sânge cel puţin o dată

Publicat

sange

Rezultatele primului sondaj CURS privind donarea de sânge şi plasmă umană relevă că 33% dintre respondenţi au donat sânge cel puţin o dată, iar 77% sunt de acord cu un parteneriat public privat pentru colectarea şi procesarea de plasmă umană.

Rezultatele cercetării, realizate de CURS, au fost prezentate joi, în cadrul conferinţei "COD ROŞU de sânge şi plasmă: o problemă cronică, cunoscută şi mereu uitată", organizată de Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare (ARPID).

Astfel, 66% dintre români au declarat că nu au donat niciodată sânge, în timp ce 33% au răspuns că da. Dintre cei care nu au donat sânge, 32% au precizat că nu se califică ca donator din cauza problemelor medicale personale, 27% au declarat că nu i-a interesat acest aspect, 21% au precizat că le-a fost frică de procedură, iar 13% au spus că nu au avut timp.

În ce priveşte principala cauză a lipsei de sânge pentru transfuzii, 30% au indicat lipsa de donatori, 24% au apreciat că publicul nu este suficient informat, 16% au invocat proasta organizare a sistemului de transfuzii, 10% - lipsa unor stimulente financiare pentru donatori, 9% - lipsa investiţiilor în centrele de donare, iar 1% au opinat că sunt suficiente cantităţile de sânge colectate în prezent.

La întrebarea "Aţi auzit de donarea de plasmă umană", 60% au răspuns afirmativ, iar 37% negativ. 61% au declarat că nu ar fi interesaţi să doneze plasmă, 22% au răspuns că ar fi interesaţi de acest aspect, în timp cei 17% au fost non-răspunsuri.

88% dintre respondenţi au apreciat că statul român ar trebui să găsească o soluţie pentru asigurarea necesarului de plasmă din resurse de pe piaţa internă. Tot 88% s-au declarat de acord cu înfiinţarea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, de unde să se asigure pe termen lung necesarul lor pentru tratarea pacienţilor români. 77% ar fi de acord cu un parteneriat public privat, bine reglementat şi supravegheat, care să asigure necesarul de plasmă umană şi de produse farmaceutice derivate din plasmă umană.

Conf. univ. dr. Marin Burcea, reprezentant CURS, a precizat în cadrul conferinţei că dintre donatori, mai numeroşi sunt bărbaţii, precum şi persoanele cu studii superioare.

"Bărbaţii sunt cam cu 16% procente mai mulţi decât femeile. (...) Avem un procent relativ mic de donări în rândul tinerilor. (...) Campania şi atenţia ar trebui să se îndrepte asupra tinerilor. Pe regiuni istorice, constatăm că este un procent foarte bun de donare pe Bucureşti, 43%, şi constatăm procente foarte mici în altă parte. Asta ţine de infrastructura centrelor. Deci, lucrurile sunt percepute destul de clar la nivelul opiniei publice: 'Statul ar trebui să facă'. Pentru că e o problemă de sistem", a spus el.

Sondajul a fost realizat în perioada 16-21 mai pe un eşantion de 1.067 respondenţi în vârstă de 18 ani şi peste, tipul eşantionului fiind probabilist, multistadial, stratificat. Marja de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/- 3%, la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor a fost faţă în faţă, la domiciliul respondenţilor. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni

Publicat

foto: zi de aleasă cinstire pentru patriarhul teoctist, la biserica

Publicitate

Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.

Momentul a avut o încărcătură aparte, și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre f.c.

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Furt de arbori în Lozna și Vârful Câmpului: Polițiștii au pus în aplicare mandate de percheziție

Publicat

furt de arbori în lozna și vârful câmpului: polițiștii au

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară , în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos .

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2026, cei doi au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei .

La...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nu i-a plăcut măsura controlului judiciar. Femeie de 43 de ani, arestată pentru 30 de zile

Publicat

nu i a plăcut măsura controlului judiciar. femeie de 43 de

Publicitate

Vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe