EVENIMENT
Sondaj: Două treimi dintre unguri, împotriva propunerii UE de plăţi suplimentare pentru războiul din Ucraina
Potrivit cotidianului Magyar Nemzet și sondajului realizat de Institutul Nezopont, aproximativ 64% dintre unguri se opun unei propuneri a Comisiei Europene de a impune plăți suplimentare către statele membre ale Uniunii Europene pentru a furniza un sprijin financiar nou în valoare de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina în următorii patru ani. Aceste informații au fost raportate de MTI.
Sondajul care se axează pe opiniile ungurilor privind propunerea Comisiei, arată că doar 28% dintre ei o consideră acceptabilă, scrie ziarul. În acelaşi timp, circa 13% dintre cei care susţin planului Bruxellesului afirmă că nu l-ar sprijini dacă Ungaria nu ar beneficia, drept consecinţă, de fondurile UE alocate ţării.
În total, 77% dintre respondenţi susţin că ar fi incorect să i se ofere UE resurse datorate Ungariei pentru a ajuta Ucraina în schimb.
Un total de 38% dintre votanţii de stânga susţin că au fost de acord cu propunerea, iar 36% au respins-o, potrivit cotidianului.
În acelaşi timp, 50% dintre votanţii de stânga susţin că ar respinge propunerea dacă ajutorarea Ucrainei ar duce la pierderea unor resurse de către Ungaria.
Circa 88% dintre ungurii care au participat la sondaj susţin că au fost de acord cu necesitatea uni armistiţiu imediat şi doar 3% susţin că războiul ar trebui să continue, mai scrie Magyar Nemzet. Agerpres
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
