EVENIMENT
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luarte de mită în formă continuată. Suma cerută pe când era manager al Spitalului de Urgență din Baia Mare se ridică la 130.000 de euro.
Sentința a fost dată vineri de magistrații de la Tribunalul Cluj. Sorina Pintea nu a recunoscut faptele.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Proiectele PNRR care nu au ordin de începere a lucrărilor ar putea fi suspendate. Ce spune minisitrul Investițiilor

Proiectele PNRR care nu au ordin de începere a lucrărilor ar putea fi suspendate. Un proiect de Ordonanță de Urgență pentru instituirea unor măsuri legate de PNRR, respectiv ce se întâmplă cu proiectele care nu vor mai fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a fost discutat joi, în primă lectură, în ședința de Guvern.
Actul normativ prevede, printre altele, suspendarea proiectelor care nu au ordin de începere a lucrărilor, scrie Agerpres.
„Al…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Cea de-a 10-a ediție a festivalului UNTOLD a transformat din nou Cluj-Napoca într-o capitală globală a muzicii și divertismentului, aducând pe scene show-uri internaționale în premieră mondială și generând un impact economic impresionant de 120 de milioane de euro în economia regională.
Ediția aniversară UNTOLD X a adus la Cluj-Napoca, timp de patru zile și patru nopți, peste 470.000 de fani și artiști de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Accident produs de o șoferiță de 65 de ani din Alba, pe un drum din Cluj. A fost rănită atât ea, cât și pasagera din mașină

Accident produs de o șoferiță de 65 de ani din Alba, pe un drum național din Cluj: În data de 14 august a.c., în jurul orei 12.45, pe DN1C-E576, în comuna Icold a fost înregistrat un accident rutier cu implicarea unui singur autoturism, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că o femeie de 65 de ani, din județul Alba, care conducea un autoturism din direcția municipiului Gherla, ar fi pierdut controlul asupra direcției…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Patru noi destinații, trei în premieră absolută, disponibile de pe Aeroportul Internațional Cluj începând din iarnă

Patru noi zboruri vor fi disponibile de la Cluj din sezonul de iarnă 2025, respectiv din sezonul de vară 2026, anunță reprezentanții Aeroportului Avram Iancu.
Zborurile spre Marrakesh, Maroc, Stockholm Skavsta, Suedia, Oslo Sandefjord Torp, Norvegia și Milano, Italia, vor fi operate de compania aeriană Wizz Air, iar trei sunt premiere.
Noi destinații de pe Aeroportul din Cluj
Compania Wizz Air și-a anunțat…
Citește mai mult pe Cluj24.ro