EVENIMENT
Șpagă de 10.000 de euro primită de un polițist din București pentru două permise de conducere. A fost prins în flagrant
Victor Daniel Popescu, agent de poliţie judiciară în cadrul Secţiei 21 din Capitală, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă. Acesta a fost prins în timp ce primea 10.000 euro mită de la o femeie, căreia îi promisese că o va ajuta să obţină fraudulos două permise de conducere.
Potrivit DNA, în cursul zilei de 14 martie, poliţistul ar fi pretins de la o femeie suma de 15.000 de euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care pretindea că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinaţi cu eliberarea permiselor de conducere, promiţând cu aceeaşi ocazie că îi va determina pe aceştia să faciliteze obţinerea în mod fraudulos, de către aceasta şi fratele ei, a documentelor respective.
A doua zi, poliţistul ar fi primit de la persoana respectivă suma de 10.000 euro, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă iniţial, ocazie cu care a fost prins de anchetatori.
Ulterior, poliţistul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti. Agerpres
Prefectura Județului Cluj atrage atenția cetățenilor asupra pericolelor majore pe care le reprezintă apele înghețate, în contextul temperaturilor scăzute din această perioadă. Deși gheața poate părea solidă, autoritățile subliniază că aceasta se poate rupe în orice moment, punând vieți în pericol.
Reprezentanții instituției avertizează în mod special asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Excelența, premiată la UBB Cluj-Napoca. Lista celor peste 70 de profesori. Mesajul rectorului Daniel David
Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a premiat profesorii care s-au remarcat, pe parcursul anului trecut, prin activitatea de excelență în domeniile cercetării, didactic, relația cu societatea și administrativ. Premiile de excelență sunt recunoașterea simbolică a activității puse în slujba valorilor definesc instituția: tradiție și excelență.
„Regulile internaționale ale lumii noastre se...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Piesele trupelor ABBA, The Beatles și Queen, reinterpretate orchestral pe scena Operei Naționale Cluj-Napoca
Concertul Lights & Legends – Symphony va aduce pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca muzica inconfundabilă a celebrelor trupe ABBA, The Beatles și Queen, într-o reinterpretare orchestrală amplă, plină de strălucire, dramatism și emoție.
”Va fi o seară gândită special pentru cupluri, familii, pentru iubitorii de muzică pop-rock și pentru cei care vor să ofere în dar cuiva drag o experiență...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
„Leacuri pentru suflet” în sticluțe la Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, de Ziua Îndrăgostiților
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT), în parteneriat cu Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Leacuri pentru suflet”, un demers cultural inedit care propune literatura ca formă de alinare, reflecție și reconectare emoțională.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 februarie, între orele 16:00 și 18:00, într-un spațiu cu o puternică...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
