Connect with us

EVENIMENT

Spania, înclusă pe ”lista galbenă” de risc epidemiologic. Toți cei care vin în România din această țară vor intra în carantină

Publicat

Spania a intrat pe ”lista galbenă” a României, potrivit INSP, ceea ce înseamnă că zborurile comerciale dintre cele două țări vor fi suspendate și, totodată, toți cei ce călătoresc din Spania spre România vor intra în carantină la domiciliu pentru 14 zile. Măsura se aplică de marți, 11 august 2020.

Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din tarile/zonele cu risc epidemiologic ridicat si au drept de intrare pe teritoriul național, respectiv: cetățeni romani, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepțiile prevăzute prin HG nr 553/15.07.2020, Anexa 3, art 2, alin 2, lit a) – l).

Citește și Reguli de călătorie: 24 de țări din Europa au restricții pentru români. Carantină, la întoarcerea în țară din alte 42 de state

Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități. Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeași adresă.

Lista țărilor din zona galbenă, cu risc epidemiologic ridicat, care va intra în vigoare la 11.08.2020 ora 0:00 poate fi consultată pe linkul: Lista State cu risc epidemiologic ridicat_10.08.2020

Lista țărilor din "zona galbenă":

  • Africa de Sud
  • Argentina
  • Armenia
  • Aruba
  • Bahamas
  • Bahrain
  • Bolivia
  • Bosnia si Herțegovina
  • Brazilia
  • Capul Verde
  • Chile
  • Columbia
  • Costa Rica
  • El Salvador
  • Guineea Ecuatoriala
  • Honduras
  • Insulele Feroe
  • Insulele Turks si Caicos
  • Insulele Virgine ale Statelor Unite
  • Irak
  • Israel
  • Kazahstan
  • Kârgâzstan
  • Kosovo
  • Kuweit
  • Luxemburg
  • Macedonia de Nord
  • Maldive
  • Moldova
  • Muntenegru
  • Oman
  • Palestina
  • Panama
  • Peru
  • Puerto Rico
  • Qatar
  • Republica Dominicana
  • Sint Maarten
  • Spania
  • Statele Unite ale Americii
  • Surinam

INSP precizează că măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din aceste țări.

Este vorba de cetățeni romani, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepțiile prevăzute prin
HG nr 553/15.07.2020, Anexa 3, art 2, alin 2, lit a) – l).

”Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități. Carantina se recomandă tuturor persoanelor care
locuiesc la aceeași adresă”, conform sursei citate.

Pentru cei care călătoresc pe teritoriul României este recomandat să fie informați despre Lista județelor în care masca de protecție este obligatorie și în spațiile deschise

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion

Publicat

iclod incident sosea.jpg






Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.

Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.

Depășire periculoasă pe șosea la Iclod

Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tentativă de suicid în Zorilor. Un tânăr a fost dus la Psihiatrie

Publicat

isu e1770909369694.jpeg






UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior

”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena

Publicat

eurovision românia 2026: finaliștii selecției naționale. artiștii care vor concura

Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.

Cum s-a desfășurat selecția

68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Patronul CFR Cluj, Ioan Varga, poate pierde hotelul Granata. Executare silită de 20 de milioane lei, cu 3 licitatori

Publicat

varga e1732091678910.jpg






Un executor judecătoresc scoate, vineri, 13 februarie, la licitație hotelul Granata al patronului CFR Cluj, Ioan Varga, suma de la care se pornește fiind de 19,9 milioane de lei (aprox. 4 milioane de euro). 

Varga poate pierde hotelul în condițiile în care s-au înscris 3 licitatori.

Imobilul este compus din teren intravilan cu o suprafață de 4760 mp, două corpuri de cladire, dintre care unul cu patru etaje și 11...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe