Connect with us

ACTUALITATE

Spania, sufocată de un nou val de caniculă. Meteorologii anunță când se mai răcorește

Publicat

Un val de caniculă sufoca luni Spania, un episod ''anormal'' pentru această perioadă a anului, semn al ''încălzirii globale'', potrivit unui expert al Agenţiei meteorologice spaniole (AEMET), informează AFP.

Acest episod canicular, care se produce după ce luna mai a fost declarată cea mai caniculară din ultimii cel puţin 100 de ani în Spania, va aduce ''temperaturi extreme'' şi ''ar putea dura până la sfârşitul săptămânii'', a precizat pentru AFP Ruben del Campo, purtător de cuvânt al AEMET.

Citește și În ce zile va fi caniculă în următoarele două săptămâni. ANM a emis prognoza meteo pe regiuni, 20 iunie – 3 iulie

Potrivit acestuia, temperaturile vor depăşi ''40 de grade'' Celsius în timpul zilei în numeroase oraşe spaniole şi vor rămâne ridicate pe timpul nopţii, când se vor înregistra ''peste 20 sau 22 de grade''.

Meteorologul a avertizat că fenomenul, ''care nu e limitat la peninsula iberică'' va afecta şi alte ţări europene, cum ar fi Franţa, în zilele următoare.

Spania, sufocată de un nou val de caniculă. Valul de căldură este ”anormal” pentru această perioadă

''Această căldură extremă, în această perioadă de primăvară, nu este normală'' şi este cauzată de ''încălzirea climatică'', a precizat Ruben del Campo.

În ultimele 10 luni, Spania a traversat patru episoade de temperaturi extreme: o caniculă în august, când au fost atinse valori record (47,4 grade Celsius la Montoro, în sudul ţării), temperaturi ''excepţional de ridicate'' între Crăciun şi Ajunul Anului Nou, valul de căldură din mai, iar acum cel din prezent.

Mercurul termometrelor ar putea urca până la 43 de grade în Andaluzia (sud), în special în Cordoba şi Sevilla, potrivit AEMET.

Spania, sufocată de un nou val de caniculă. Meteorologii anunță când se mai răcorește. Episoadele de căldură sunt mai frecvente

Din epoca preindustrială, temperaturile au crescut în medie cu 1,7 grade în Spania (2 grade în Europa), aminteşte Ruben del Campo, care a precizat că valorile nu sunt doar mai extreme, ci totodată episoadele de căldură sunt mai frecvente.

Iar dacă Spania are în mod tradiţional veri caniculare, recunoaşte el, acestea ''sunt puţin mai călduroase cu fiecare an care trece şi din ce în ce mai lungi: vara durează cu o lună în plus în comparaţie cu anii 1980'', ceea ce duce la moartea a aproape 1.800 de persoane în fiecare an.

În afara consecinţelor sanitare, analistul avertizează asupra efectelor pentru mediu, cu un risc crescut de secetă şi de dificultăţi de aprovizionare în ceea ce priveşte apa, precum şi înmulţirea incendiilor, precum în zona Sierra Bermeja, în provincia andaluză Malaga, unde un incendiu a distrus 3.500 de hectare săptămâna trecută.

Înmulţirea valurilor de caniculă, în special în Europa, este o consecinţă a încălzirii climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă. Emisiile de gaze cu efect de seră le sporesc intensitatea, durata şi frecvenţa. Agerpres

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Drumurile de pe raza comunelor Tudora și Vorona, luate la ochi de polițiști. Zeci de amenzi pentru vitezomani

Publicat

54 de șoferi, amendați pentru viteză în doar câteva ore

Publicitate

Acțiunea polițiștilor rutieri pentru reducerea accidentelor rutiere grave

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, pe raza comunelor Tudora și Vorona.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și oprite pentru control, 42 de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție angajatori! Înrolarea în REGES-ONLINE este obligatorie până la 31.12.2025

Publicat

reges online devine obligatoriu: publicat ordinul nr. 1107/2025 privind noua procedură

Publicitate

Pentru angajatori cu privire la înrolarea în platforma digitală REGES-ONLINE

 

ITM BOTOȘANI reamintește angajatorilor din județ faptul că data de 31.12.2025 este termenul limită până la care aceștia trebuie să se înregistreze în noua platformă REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL.

Trecerea la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Revolver descoperit ascuns în peretele lateral al unui microbuz

Publicat

revolver descoperit ascuns în peretele lateral al unui microbuz

Publicitate

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova care a încercat să introducă ilegal în țară un revolver, ascuns în peretele lateral al microbuzului pe care îl conducea.

 

În data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 21.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi și Săveni

Publicat

amplă acțiune a polițiștilor și jandarmilor, la dorohoi. zeci de

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi și Poliției Orașului Săveni împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomîrla și nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitățile Dorohoi și Săveni.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe