Connect with us

EVENIMENT

Sperietori de ciori deghizate în medici şi asistente, modul în care un sat din Marea Britanie aduce un tribut eroilor pandemiei

Publicat

sursa foto: reuters uk

Cei care îşi fac plimbarea zilnică prin micuţul sat Capel, din sudul Angliei, în această perioadă de restricţii asociate limitării răspândirii noului coronavirus, pot observa modul original în care localnicii s-au gândit să le mulţumească medicilor şi asistentelor, dar şi vânzătorilor de la magazinele alimentare şi angajaţilor care strâng gunoiul, adică acelor categorii profesionale care au dus greul în perioada pandemiei, transmite luni Reuters.

Astfel, localnicii au îmbrăcat sperietoarele de ciori în uniformele şi ţinutele specifice acestor categorii profesionale. Aproximativ 30 de sperietori de ciori cu peruci şi măşti faciale, stetoscoape şi mănuşi chirugicale, sunt amplasate în grădinile din faţa caselor din satul Capel, aflat la poalele Dealurilor Surrey, la aproximativ 50 de kilometri sud de Londra.

"Trebuie să înveselim sătenii şi să-i facem să râdă când ies din case pentru plimbarea zilnică", a declarat Sally Wyborn, cea căreia i-a venit ideea de a costuma astfel sperietorile de ciori din sat.

Mulţi dintre eroii necunoscuţi ai pandemiei de coronavirus, de la poliţişti la postaşi, fermieri şi gunoieri, sau lucrătorii din supermarketuri precum şi doctorii şi asistentele medicale sunt bine reprezentaţi prin sperietorile de ciori din Capel.

După ce în Marea Britanie au intrat în vigoare măsurile draconice de limitare a răspândirii noului coronavirus, la 23 martie, oamenilor li s-a cerut să se distanţeze, să nu mai interacţioneze social cu semenii lor şi, în cea mai mare parte a timpului, să stea în casă, cu excepţia unei plimbări de o oră pe zi. În această situaţie, lui Sally Wyborn i-a venit ideea de a face această plimbare a oamenilor prin sat mai interesantă.

"Într-unul dintre momentele mele de nebunie, m-am gândit să refolosim sperietorile de ciori. Mai ales acum, când toată lumea din sat avea timp să se ocupe de ele", a declarat femeia în vârstă de 78 de ani pentru Reuters.

Ideea lui Sally s-a răspândit rapid în tot satul, prin e-mail şi social media, şi nu peste mult timp în grădinile oamenilor au apărut sperietorile de ciori costumate în medici şi asistente, poliţişti sau postaşi, ce nu vor fi eliminate decât odată cu restricţiile pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Avertismentul Prefecturii Cluj: „Nu riscați. Apele înghețate nu sunt locuri de joacă”

Publicat

copil cazut apa gherla e1769200758106.jpeg






Prefectura Județului Cluj atrage atenția cetățenilor asupra pericolelor majore pe care le reprezintă apele înghețate, în contextul temperaturilor scăzute din această perioadă. Deși gheața poate părea solidă, autoritățile subliniază că aceasta se poate rupe în orice moment, punând vieți în pericol.

Reprezentanții instituției avertizează în mod special asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Excelența, premiată la UBB Cluj-Napoca. Lista celor peste 70 de profesori. Mesajul rectorului Daniel David

Publicat

excel 1.jpg






Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a premiat profesorii care s-au remarcat, pe parcursul anului trecut, prin activitatea de excelență în domeniile cercetării, didactic, relația cu societatea și administrativ. Premiile de excelență sunt recunoașterea simbolică a activității puse în slujba valorilor definesc instituția: tradiție și excelență.

„Regulile internaționale ale lumii noastre se...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Piesele trupelor ABBA, The Beatles și Queen, reinterpretate orchestral pe scena Operei Naționale Cluj-Napoca

Publicat

opera cluj.png






Concertul Lights & Legends – Symphony va aduce pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca muzica inconfundabilă a celebrelor trupe ABBA, The Beatles și Queen, într-o reinterpretare orchestrală amplă, plină de strălucire, dramatism și emoție.

”Va fi o seară gândită special pentru cupluri, familii, pentru iubitorii de muzică pop-rock și pentru cei care vor să ofere în dar cuiva drag o experiență...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

„Leacuri pentru suflet” în sticluțe la Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, de Ziua Îndrăgostiților

Publicat

leacuri.png






Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT), în parteneriat cu Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Leacuri pentru suflet”, un demers cultural inedit care propune literatura ca formă de alinare, reflecție și reconectare emoțională.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 februarie, între orele 16:00 și 18:00, într-un spațiu cu o puternică...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe