EVENIMENT
Spital privat din Constanța închis parţial din cauza unui FOCAR de COVID-19 în rândul personalului medical
Secţia Chirurgie şi blocul operator ale unui spital privat din municipiul Constanţa au fost închise în urma apariţiei unui focar de SARS-CoV-2, informaţia fiind făcută publică luni noaptea pe site-ul instituţiei, deşi conducerea unităţii precizează că îmbolnăvirile în rândul personalului medical au apărut în urmă cu câteva zile.
Potrivit conducerii spitalului privat din Constanţa, săptămâna trecută, primii angajaţi depistaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2, în urma testării RT-PCR, au fost asistenţi medicali şi infirmiere din Secţia chirurgie şi Bloc operator.
"Imediat după aflarea primelor rezultate, conducerea spitalului a decis închiderea respectivelor sectoare de activitate şi aplicarea tuturor măsurilor de dezinfecţie şi asepsie recomandate, prin intermediul protocoalelor, de către Direcţia de Sănătate Publică. A fost dispusă măsura testării RT-PCR a celorlalţi angajaţi care, în urma anchetei epidemiologice interne, s-au încadrat în definiţia de 'contact direct' sau 'contact apropiat' faţă de cazurile confirmate", se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul spitalului.
Reprezentanţii conducerii unităţii spitaliceşti mai precizează că ambulatoriul de specialitate şi laboratorul de analize sunt, în continuare, funcţionale, consultaţiile şi investigaţiile desfăşurându-se conform planificărilor existente. AGERPRES
EVENIMENT
Traficant de droguri de mare risc, prins de BCCO Alba Iulia. Ascundea ”marfa” în diferite obiecte pe care le trimitea prin curier
Traficant de droguri de mare risc, prins de BCCO Alba Iulia: Polițiștii Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Alba Iulia - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
O femeie din Bistra este cercetată de polițiști după ce a fost prinsă în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 11 spre 12 februarie 2026, polițiștii Postului de Poliție Bistra au oprit, pentru control, pe DN 75, pe raza localității Bistra, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Bistra.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,99mg/litru alcool pur în aerul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Gurvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Structura anului școlar 2026-2027, aprobată OFICIAL de Ministerul Educației. Când începe școala, în toamnă
Structura anului școlar 2026-2027 a fost aprobată de Ministerul Educației. A fost stabilită și data la care începe școala, în toamnă: cursurile încep pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri, a transmis joi, Ministerul Educației.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027.
Pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
