Connect with us

ACTUALITATE

Spitalul de Copii Cluj, către părinți: Doar 10-15% dintre copiii care se adresează serviciului UPU necesită internare

Publicat

upu 1.jpg

Conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a transmis părinților să se adreseze UPU doar în cazuri urgente și să se adreseze și medicilor de familie sau centrelor de permanență. Reacția vine după ce o mămică a reclamat că a stat mai multe ore cu copilul la UPU. 
”Dragi părinți, vă rugăm să vă adresați UPU (Unitatea de Primire Urgențe), pentru situații care necesită evaluarea de urgență a copiilor.
Prioritizarea copiilor bolnavi se face conform Protocolului Național de Triaj.
Pacienții încadrați in categoria non-urgent și consult vor avea un timp de așteptare semnificativ mai mare decât cei care reprezintă o urgență medicală.
Doar 10-15% dintre copiii care se adresează serviciului UPU necesită internare.
Un procent mult prea mare de copii evaluați în UPU nu reprezintă o urgență, aceștia putându-se adresa medicilor de familie în timpul programului de lucru sau Centrelor de Permanență”, au spus reprezentanții spitalului.
Potrivit acestora, în condițiile în care a crescut adresabilitatea pentru copiii cu nivelul de triaj non-urgent și consult a crescut timpul de așteptare a acestor copii.
”Chiar și în aceste condiții, s-au acordat toate serviciile medicale necesare de evaluare, diagnostic și tratament”, au spus cei de la spital.
La Cluj-Napoca funcționează și două Centre de Permanență situate pe:
• str. Băița nr. 9 și
• str. Horea nr. 78.
”Vă rugăm să veniți în sprijinul nostru și să vă adresați UPU doar pentru situațiile care impun evaluare și tratament de urgență,...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe