Connect with us

ACTUALITATE

Spor natural negativ în România, în luna iunie

Publicat

maternitate
Arhivă foto

Sporul natural s-a menţinut negativ (-6.460) în luna iunie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna iunie 2021 s-a înregistrat naşterea a 14.877 copii, cu 1.353 mai mulţi copii decât în luna mai 2021. Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna iunie 2021 a fost mai mic cu 639 comparativ cu aceeaşi lună din 2020.

Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie 2021 (-6.460 persoane), cât şi în luna iunie 2020 (-5.487 persoane).

Numărul persoanelor care au decedat în luna iunie 2021 a fost cu 334 mai mare faţă de luna iunie 2020

Numărul persoanelor care au decedat în luna iunie 2021 a fost cu 334 mai mare faţă de luna iunie 2020. După primele trei cauze principale de deces, în luna iunie 2021, faţă de luna iunie 2020, s-au înregistrat cu 446 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, cu 120 mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator, dar cu 356 mai puţine decese având cauză principală tumorile.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic în luna iunie 2021, decât cel înregistrat în luna iunie 2020.

În luna iunie 2021, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.567 persoane (5.527 bărbaţi şi 5.040 femei), iar în mediul rural decesul a 10.770 persoane (5.630 bărbaţi şi 5.140 femei).

Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 308 persoane (128 bărbaţi şi 180 femei) în mediul urban şi cu 26 persoane (mai puţin cu 142 bărbaţi, dar mai mult cu 168 femei) în mediul rural.

Numărul deceselor înregistrate în luna iunie 2021 a fost de 21.337

Numărul deceselor înregistrate în luna iunie 2021 a fost de 21.337 (11.157 bărbaţi şi 10.180 femei), cu 3.190 decese (1.707 bărbaţi şi 1.483 femei) mai puţine decât în luna mai 2021.

Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare.

Fenomenul de mortalitate, mai accentuat în lunile de iarnă

De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie, precizează INS.

În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent.

În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător, care a continuat şi în luna iunie 2021, dar cu valori încă superioare celor din lunile corespunzătoare ale anului precedent.

Două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, în luna iunie

În luna iunie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8.948 decese, reprezentând 41,9% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 5.201 decese, reprezentând 24,4% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.144 decese (19,4%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (66 decese), 20-29 ani (83 decese) şi 0-4 ani (94 decese).

După cauza principală de deces, în luna iunie 2021 cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator (12.161 persoane, reprezentând 57% dintre decesele înregistrate în iunie 2021) şi a tumorilor (3760 persoane, reprezentând 17,6%).

După 7 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a doua cauză de deces, începând din luna mai 2021 aceasta reprezintă a treia cauză principală de deces (1745 persoane, reprezentând 8,2% din totalul deceselor înregistrate în luna iunie 2021).

În luna iunie 2021, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.505 căsătorii, cu 1.853 mai multe decât în luna mai 2021 şi cu 6.034 mai multe decât cele înregistrate în aceeaşi lună din anul precedent.

Numărul divorțurilor a fost de 2.250 în luna iunie 2021

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.250 în luna iunie 2021, cu 74 mai multe decât în luna mai 2021 şi cu 285 divorţuri mai puţine decât în luna iunie 2020.

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie 2020, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020.

În luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - iunie 2021

În cazul divorţurilor, în luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - iunie 2021, iar numărul naşterilor a scăzut lunar încă din ianuarie 2020, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent.

INS precizează că, pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în perioada martie 2020 - iunie 2021, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă.

De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi, iar în ultima perioadă s-au impus măsuri de carantinare a unor localităţi şi s-au suspendat, din nou, unele activităţi în spaţii închise.

Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, din Răchiți, prins la volan fără permis de conducere

Publicat

bărbat de 51 de ani, din leorda, dat jos de

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Botoșani au oprit pentru control, un autoturism care, la vederea autospecialei de poliție, schimbase brusc direcția de deplasare.

În urma verificărilor s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Răchiți, precum și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 31 de ani, din Broscăuți, condamnat la peste patru ani de închisoare cu executare

Publicat

tânăr de 31 de ani, din broscăuți, condamnat la peste

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Dorohoi au identificat un tânăr, de 31 de ani, din comuna Broscăuți, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la patru ani și o lună de închisoare cu executare pentru infracțiunile de violare de domiciliu în formă continuată, furt calificat și distrugere.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANSVSA: Nestle România extinde retragerea de la comercializare a două loturi de formulă de lapte pentru sugari

Publicat

ansvsa: nestle românia extinde retragerea de la comercializare a două

Publicitate

Nestle România a decis, pe baza noilor metode de testare anunțate de autoritățile europene, extinderea rechemării de la consumatori a două loturi de formulă de lapte pentru sugari, inițiată la data de 6 ianuarie 2026, a anunțat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-o postare pe Facebook.

Produse vizate sunt: NAN 1 Optipro 800 g – lot nr. 53410346AE, data limită de consum 31 decembrie 2027, și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul cuvios isidor pelusiotul

Publicitate

S-a născut în 360 în Alexandria Egiptului, din părinţi creştini, rude apropiate cu Arhiepiscopul Trofil al Alexandriei (383-412) şi cu Sf. Chiril (412-444), urmaşul acestuia. Având o situaţie financiară bună, părinţii l-au trimis pe tânărul Isidor la şcolile de filozofie şi teologie din Antiohia, tocmai când păstorea acolo ca preot Sfântul Ioan Gură de Aur. Isidor i-a fost ucenic şi l-a avut ca pildă de trăire duhovnicească.

Reîntors în...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe