ACTUALITATE
Sprijin financiar pentru fermierii care vor să îşi asigure culturile şi animalele
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor şi plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), alocarea financiară disponibilă fiind de 42,79 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis joi AGERPRES, sesiunea de primire a cererilor de finanţare este deschisă în perioada 1 aprilie - 30 noiembrie 2019.
În cazul fermelor mici, cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO (valoarea producţiei standard - n. r.), rata sprijinului nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibilă şi plătită efectiv de fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO rata sprijinului nerambursabil este de 55%.
"În ultima perioadă ne confruntăm cu fenomene meteorologice extreme, reprezentate de inundaţii, căderi de grindină, furtuni şi chiar tornade, iar noi trebuie să fim pregătiţi să gestionăm eficient astfel de situaţii. Am deschis în premieră o linie de finanţare prin care fermierii pot obţine sprijin financiar pentru a încheia poliţe de asigurare, atât pentru culturi, cât şi pentru animale. Încurajăm participarea la schemele de asigurare, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor ce pot afecta producţia agricolă. Încă de la transmiterea ghidului spre consultare publică, am analizat toate observaţiile venite atât din partea fermierilor, cât şi a asiguratorilor. Această sesiune este doar prima etapă lansată pentru culturile de primăvară, urmând să deschidem o sesiune şi pentru asigurarea celor de toamnă. Fondurile europene disponibile pentru acest tip de sprijin, acordat fermierilor prin PNDR 2020 sunt în valoare de aproximativ 43 de milioane de euro", a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Astfel, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanţii trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menţionate în cadrul submăsurii 17.1 şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanţii pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepţia suprafeţelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă deţin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafeţele cultivate cu acelaşi tip de cultură de la nivelul exploataţiei şi dacă nu creează condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj.
"Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanţare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanţare se numără şi infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscută în mod oficial de autorităţile competente din România", se arată în comunicat.
Această sesiune este dedicată celor care doresc sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca spre finalul anului să fie deschisă o nouă sesiune a submăsurii 17.1 pentru asigurarea culturilor de toamnă.
Cererile de finanţare se depun online pe pagina de internet a Agenţiei, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării solicitanţii pot consulta gratuit Ghidul solicitantului şi anexele aferente, disponibile pe site, la secţiunea Investiţii PNDR în pagina sM 17.1. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: AFIR - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale/Facebook
Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.
Potrivit unei...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
