EVENIMENT
Stadionul Areni din Suceava a fost închis, după ce trei fotbalişti au fost confirmaţi cu COVID-19
Stadionul Areni din municipiul Suceava a fost închis, după ce trei jucători ai echipei de fotbal ''Foresta'' Suceava au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul Ion Lungu.
Potrivit primarului, au fost testaţi 19 fotbalişti de la echipa suceveană, iar trei dintre aceştia au avut rezultat pozitiv la SARS-CoV-2.
Primarul a precizat că, în aceste condiţii, s-a impus închiderea stadionului, urmând a se efectua dezinfecţia generală, inclusiv pe pista de atletism, iar stadionul va rămâne închis până când Direcţia de Sănătate Publică Suceava va lua o decizie.
"Nu ştiu ce se va întâmpla mai departe, dacă cei care au fost testaţi negativ trebuie să stea în izolare sau se pot antrena în continuare'', a spus Lungu.
Primarul Sucevei a precizat că, în prezent, în municipiu sunt 19 cazuri active de infecţie cu noul coronavirus. AGERPRES
EVENIMENT
Două persoane rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, aflată într-o zonă greu accesibilă
Două persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă.
Un incendiu izbucnit la o cabană din lemn din satul Runcuri, aparținând comunei Bistra, a mobilizat, miercuri, forțele de intervenție ale Secției de pompieri Câmpeni.
În urma evenimentului, două persoane au fost rănite.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Alba, incendiul a izbucnit la o cabană din lemn, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
StepIng. Stagii de practică pentru viitorii ingineri – Deschiderea înscrierilor pentru seria 2026
Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Transilvania IT Cluster, anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru stagiile de practică destinate studenților din domeniile inginerești, în cadrul proiectului „Dezvoltarea de stagii de practică adaptate pieței muncii destinate studenților din domeniile de studii inginerești ale Universității din Oradea”.
Înscrierile pentru noua serie de practică au loc în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CFR Cluj, învinsă de KAA Gent în primul amical din Spania. Echipa lui Daniel Pancu, dominată în prima repriză
CFR Cluj a suferit o înfrângere cu 0-2 în fața formației belgiene KAA Gent, într-un meci de pregătire disputat în cantonamentul din Spania.
Echipa antrenată de Daniel Pancu a început partida cu o formulă de start apropiată de cea standard, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a contracara ritmul și precizia adversarilor.
Belgienii au controlat autoritar prima repriză, perioadă în care și-au...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a prezentat evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI în săptămâna 29.12.2025 – 04.01.2026 , din care rezultă încă trei cazuri de decese înregistrate la nivelul județului Cluj.
Astfel, au fost 10.570 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ cu 12.630 înregistrate în
săptămâna...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
