Connect with us

ACTUALITATE

Standarde mai stricte de emisii de CO2 pentru autoturisme și camionete, adoptate de Consiliul Uniunii Europene

Publicat

Uniunea Europeană (UE) a stabilit luni, 15 aprilie, noi standarde stricte de emisii de dioxid de carbon (CO2) pentru autoturisme şi vehicule utilitare uşoare, respectiv pentru autoturisme şi camionete. Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, în acest fel, UE va fi mai aproape de îndeplinirea obiectivelor sale în materie de climă și se va asigura faptul că producătorii de autoturisme contribuie la eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Scopul regulamentul adoptat luni de Consiliu este să garanteze că, din 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5 % mai puțin CO2, iar camionetele noi, în medie, cu 31 % mai puțin CO2 comparativ cu nivelurile din 2021. Între 2025 și 2029, atât autoturismele, cât și camionetele vor avea obligația de a emite cu 15 % mai puțin CO2. Acestea sunt obiectivele privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE. Eforturile de reducere a emisiilor de CO2 se vor distribui între producători pe baza masei medii a parcului lor de vehicule.

Context

Comisia a prezentat propunerea privind noul regulament în noiembrie 2017, ca parte a celui de al treilea pachet privind mobilitatea curată. Parlamentul European și-a adoptat poziția la 3 octombrie 2018. Consiliul a convenit asupra poziției sale (abordare generală) la 9 octombrie 2018.

Negocierile cu Parlamentul European au început la 10 octombrie 2018 și s-au încheiat la 17 decembrie sub forma unui acord provizoriu, care a fost confirmat de ambasadorii la UE ai statelor membre la 16 ianuarie 2019.

Adoptarea formală a noilor norme de către Consiliu luni reprezintă etapa finală a procedurii.

Scopul general al propunerii este de a contribui la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris și la atingerea obiectivului la nivelul UE de reducere cu 30 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2005 pentru sectorul non-ETS (schema de comercializare a emisiilor) stabilit de Comisia Europeană, care este transpus în obiective naționale în cadrul Regulamentului privind partajarea eforturilor.

Măsurile și obiectivele propuse se bazează pe cadrul de politici privind clima și energia și pe Strategia privind uniunea energetică, ce urmărește reducerea emisiilor și a consumului de energie în sectorul transporturilor. Necesarul redus de combustibili fosili va îmbunătăți, de asemenea, siguranța alimentării cu energie în UE și va duce la reducerea dependenței noastre de importurile de energie din țări terțe.

Sursa: Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe