Connect with us

ACTUALITATE

Statele Unite au furnizat peste 500 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 restului lumii

Publicat

vaccin covid.jpg

Statele Unite au furnizat peste 500 de milioane de doze de vaccinuri restului lumii de la introducerea acestui remediu împotriva COVID-19, a anunţat joi şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, într-o declaraţie transmisă AFP.

"Statele Unite au distribuit peste 500 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 sigure, eficiente şi gratuite, în peste 110 ţări şi economii din întreaga lume, cu unicul scop de a salva vieţi", a precizat oficialul american.

Obiectivul total al Washingtonului este de a distribui 1,1 miliarde de doze.

Secretarul de stat a adăugat că, de la începutul pandemiei, în urmă cu puţin peste doi ani, Washingtonul a oferit "aproape 20 de miliarde de dolari sub formă de asistenţă medicală, umanitară, economică şi de dezvoltare pentru peste 120 de ţări".

"De asemenea, am investit şi am sprijinit dezvoltarea capacităţii de producţie de vaccinuri anti-COVID-19 în Africa şi Asia", a adăugat Blinken, afirmând că această activitate "a făcut diferenţa în întreaga lume".

El a citat exemple de succese şi iniţiative locale în Paraguay, Zambia, Malawi şi Thailanda cu sprijinul SUA.

"Această activitate este crucială, deoarece pandemia nu s-a încheiat. Multe vieţi sunt încă în pericol în întreaga lume, în timp ce ţările încearcă să depăşească Omicron şi să se confrunte cu posibilitatea apariţiei unor noi variante", a insistat secretarul de stat.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a dat asigurări în repetate rânduri că ţara sa va fi "arsenalul vaccinurilor pentru alte ţări".

Administraţia sa a reiterat, de asemenea, că donaţiile de vaccinuri din partea SUA sunt necondiţionate şi nu au scopul de a promova obiective diplomatice sau strategice. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația ecologică și învățarea în aer liber, promovate printr-un workshop Erasmus+ la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni

Publicat

educația ecologică și învățarea în aer liber, promovate printr un workshop

Publicitate

Educația pentru mediu și activitățile desfășurate în aer liber au fost temele centrale ale unui workshop organizat recent în cadrul proiectului Erasmus+ „Construind comunitatea verde: incluziune, motivație și sustenabilitate în educație”, proiect implementat de Școala Gimnazială Dan Iordăchescu, Hlipiceni, în perioada octombrie 2024-martie 2026.

Workshopul, intitulat „Erasmus+ în practică: educație ecologică, activități outdoor și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață groasă și polei în zeci de localități din Botoșani: Vizibilitate sub 200 de metri până la miezul nopții, avertizează pompierii

Publicat

ceața reduce vizibilitatea în trafic la botoșani: Șoferii circulă cu

Publicitate

Șoferii din nordul județului Botoșani sunt avertizați să circule cu maximă prudență, după ce vizibilitatea a scăzut semnificativ pe numeroase drumuri din teritoriu.

Potrivit informării transmise de autorități, până la miezul nopții se înregistrează ceață densă în Dorohoi și în mai multe comune din jur, unde vizibilitatea coboară sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri.

Sunt afectate localitățile Ungureni, Hudești, Mihai...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, printre județele cu cea mai mare mortalitate infantilă din România: 9,8 decese la mia de nou-născuți în 2024

Publicat

botoșani, printre județele cu cea mai mare mortalitate infantilă din

Publicitate

Rata mortalității infantile a crescut îngrijorător în România, atingând în 2024 cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, potrivit datelor definitive publicate de Institutul Național de Statistică. În acest context alarmant, județul Botoșani se regăsește printre zonele cu cele mai mari valori ale deceselor în rândul copiilor sub un an.

La nivel național, rata mortalității infantile a urcat de la 5,6 la mie în 2023 la 6,6 la mie în 2024,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 5 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 5 februarie 2026

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 5 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 5 februarie 2026:

Loto 6/49: 15, 14, 7, 49, 19, 37

Loto 5/40: 34, 22, 35, 38, 16, 17

Joker: 6, 14, 33, 19, 43 + 7

Noroc: 8 8 3 0 6 4 6

Publicitate

Noroc Plus: 5 2 9 5 2 8

Super Noroc: 9 3 5 2 9 4

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe