Connect with us

ACTUALITATE

Statistică: Aproximativ 37% dintre ucraineni cunosc pe cineva ucis sau rănit în război

Publicat

steag ucraina sursa foto pixabay
Arhivă foto

Peste o treime dintre ucraineni cunosc cel puțin o persoană care a murit sau a fost rănită în timpul războiului, conform unei statistici realizate de o organizație din Ucraina.

Potrivit studiului, 37% dintre ucraineni susţin că au o rudă sau o cunoştinţă care a fost rănită sau ucisă de la începutul invaziei ruseşti. Este vorba despre victime din armată sau din rândul civililor.

Sondajul a fost realizat de Centrul Razumkov. Datele nu pot fi confirmate din surse oficiale deoarece Ucraina nu oferă informaţii despre victimele din armată.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, 8.317 civili au murit şi 13.892 au fost răniţi până la 20 martie 2023.

Totuşi, cifrele ar putea fi mult mai mari, deoarece nu includ victimele din teritoriile ocupate sau din zonele aflate pe linia frontului.

Sondajul realizat de Centrul Razumkov a mai arătat că 28% dintre respondenţi au rude apropiate sau membri ai familiei care au fugit din ţară după începutul războiului. Cei mai mulţi au rămas în Polonia şi Germania.

Sondajul a fost realizat în lunie februarie şi martie.

Sursa: MediaFax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Lângă noi: Accident mortal la Iași! O femeie a fost călcată de un autobuz

Publicat

lângă noi: accident mortal la iași! o femeie a fost

Publicitate

În urmă cu puțin timp s-a produs un accident rutier în județul Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, incidentul auto a avut loc în zona Lidl din Miroslava, scrie bzi.ro.

UPDATE 2: Femeia decedată avea 86 de ani. A fost accidentată de către un autocar aparținând societății Teisa.

„În această dimineață, 10 octombrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în comuna Miroslava, din județul…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Polițist din Botoșani, cercetat penal pentru fapte de corupție și abuz în serviciu

Publicat

polițist din botoșani, cercetat penal pentru fapte de corupție și

Publicitate

Joi, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul unui agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția Orașului Ștefănești – Formațiunea Rutieră și trei mandate de aducere a unor suspecți,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Jandarmii din Săveni s-au întâlnit cu elevii de la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă”, în cadrul Campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!”

Publicat

jandarmii din săveni s au întâlnit cu elevii de la liceul

Publicitate

La activitate au participat peste 100 de elevi și cadre didactice și a fost organizată sub forma unui dialog cu privire la prevenirea faptelor antisociale la manifestările publice cu caracter sportiv, fiind abordate și aspecte despre siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.

În anul școlar 2025 – 2026, pe lângă campania…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Peste 4 milioane de lei amenzi aplicate de Garda de Mediu Botoșani, în primele nouă luni ale anului

Publicat

foto: peste 4 milioane de lei amenzi aplicate de garda

Publicitate

În perioada 01.01-2025-30.09.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 357 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual de inspecții: 224 de inspecţiile fiind neplanificate și 133 inspecții planificate (125 planificate tematice, 1 obiectiv clasa A, 7 obictive clasa B) .

Au fost efectuate acțiuni de inspecție și control neplanificate, astfel:
– 29 controale de verificare a respectării…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe