EVENIMENT
Statistică îngrijorătoare: Unul din cinci condamnați definitiv la pedepse cu închisoare cu executare se află încă în libertate
Peste 4.400 de condamnaţi definitiv erau, în iunie 2019, în libertate, fiind daţi în urmărire naţională şi internaţională, se arată într-un răspuns al Ministerului de Interne (MAI) trimis deputatului Robert Turcescu. Potrivit datelor ANP, în prezent în închisorile din ţară se află 20.307 persoane, informează Mediafax.
„Din informaţiile furnizate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, rezultă că la data de 12.06.2019, în baza de date „Urmăriţi” figurau 4.450 persoane condamnate, pe numele acestora fiind emise de instanţele penale mandate de executare a pedepsei cu închisoarea”, se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Interne remis deputatului PMP, Robert Turcescu, ca urmare a unei interpelări.
MAI precizează că, din cele 4.450 persoane condamnate care sunt în continuare în libertate, 350 de persoane sunt urmărite la nivel naţional, iar 4.100 la nivel internaţional.
În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite pentru care au fost dispuse pedepsele cu închisoarea cu executare, acestea sunt:
- infracţiuni contra persoanei – 107
- infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii – 175
- infracţiuni contra libertăţii persoanei – 35
- infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile – 194
- infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale – 26
- infracţiuni contra patrimoniului (furt/tâlhării) – 853
- infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii (înşelăciuni) – 506
- infracţiuni privind autoritatea de stat – 31
- infracţiuni privind frontiera de stat – 119
- infracţiuni de corupţie – 31
- infracţiuni de fals – 69
- infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice – 887
- infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor – 16
- infracţiuni economice şi de evaziune fiscală – 526
- infracţiuni la regimul stupefiantelor – 195
- alte fapte (infracţiuni ca ultraj contra bunelor moravuri, abandon de familie, violare de domiciliu. efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, infracţiuni la regimul silvic, ameninţare. etc.) – 680
sursa: digi24.ro, Alba24.ro
EVENIMENT
Garsonieră de 24 de mp din Cluj-Napoca, scoasă la vânzare la un preț halucinant. Bate și Coasta de Azur și Benidorm
Un proprietar a scos la vânzare pe OLX o garsonieră situată la etajul 3 al unui bloc de pe strada Louis Pasteur din Cluj-Napoca, la un preț halucinant. Garsoniera are 24 de mp și un balcon de 3 mp.
Prețul de vânzare este 159.000 de euro, negociabil, ceea ce înseamnă un preț de 5,888 euro/ mp pentru întreaga suprafață a garsonierei, cu balcon cu tot.
Vânzătorul susține că garsoniera are o pozitie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru județul Cluj și zonele învecinate, valabilă între 6 ianuarie, ora 18:00, și 8 ianuarie, ora 12:00.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana și Maramureș, iar apoi și în nordul și vestul Transilvaniei vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 20…35 l/mp și local peste 40 l/mp în Munții Banatului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Doi bărbați din Cămărașu, arestați pentru tâlhărie. Au bătut un consătean și i-au furat 1000 de lei și țuica de pe masă
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus, luni, măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi bărbați, de 24 ani, respectiv 38 de ani, ambii din comuna Cămărașu. Cei doi au fost, ulterior, arestați preventiv.
”Din cercetări a reieșit că, la data de 5 ianuarie a.c., cei doi s-ar fi aflat la domiciliul unui bărbat de 58 de ani, din aceeași comună, iar pe fondul consumului de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan despre căderile de curent în urma ninsorilor: ”Ne ocupăm cu focus pe Alba”. Ce spune Florin Roman
Ninsorile abundente din ultimele zile au lăsat fără curent electric zeci de mii de abonați de energie electică din toată țară. Doar la nivel de Alba au fost după viscolul din nopatea de vineri spre sâmbătă 43.500 de abonați.
În ultimele zile s-a oamenii din teren au muncit pentru a remedia situația. Deputatul PNL de Alba, Florin Roman a precizat că a luat legătura direct cu ministrul Energiei pentru a se asigura că în județul Alba se intervine pentru remediere situației.
Citește mai mult pe Alba24.ro

