EVENIMENT
Statuetă din bronz, furată din curtea unui hotel din Mangalia de trei bărbaţi
Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti după ce au furat o statuetă din bronz, în valoare de peste 11.000 de lei, din curtea unui hotel din Mangalia, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.
Cei trei suspecţi, de 33, 39 şi 49 de ani, sunt din municipiul Mangalia.
"Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au depistat 3 bărbaţi, de 33, 39 şi 49 de ani, toţi din Mangalia, bănuiţi de comiterea faptei. Astfel, în perioada 28 februarie - 4 martie a.c., aceştia ar fi sustras o statuetă din bronz şi alamă, din curtea unui hotel din municipiul Mangalia", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Conform sursei citate, prejudiciul, de peste 11.000 de lei, a fost recuperat integral.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
AGERPRES
EVENIMENT
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru oameni”. De asemenea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un concurs pentru desemnarea celei mai bune slănine a avut loc, sâmbătă, la festivalul SlanăFest găzduit de cafeneaua Bulgakov din Cluj-Napoca, iar juriul a avut de degustat din bunătățile pregătite de cei 11 concurenți.
În urma deliberării, s-a stabilit și clasamentul final.
Astfel, primul loc a revenit lui Szász György, crescător de porci din rasa mangalița, din comuna clujeană Buza, premiul 2 a fost...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Procurorii din Câmpeni au vrut să îi dea o pedeapsă ”nejustificat de blândă” unui afacerist cu lemne care a amenințat un polițist
Un acord de sesizare al vinovăției s-a judecat pe rolul Judecătoriei Câmpeni recent. Mai exact, în data de 29 ianuarie 2026, judecătorii din Câmpeni au avut de analizat și de admis, sau respins un acord de vinovăție încheiat între un afacerist din Câmpeni, Dumitru I.D., și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni.
Inculpatul are o firmă care se ocupă de transportul cu material lemnos, iar după un control asupra unui transport de lemne, Dumitru l-a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Prima zi la Transylvania Open WTA250. Favoritele își confirmă statutul, iar româncele se opresc în calificări la simplu
Turneul WTA 250 Transylvania Open a debutat sâmbătă la Cluj-Napoca, în BT Arena, cu primele meciuri din tabloul calificărilor.
România a avut două reprezentante pe tabloul calificărilor, ambele beneficiare ale unor wild card-uri, însă parcursul acestora s-a oprit încă din prima rundă. În primul meci al zilei, clujeanca Briana Szabo (locul 691 WTA) a fost învinsă clar de italianca Lucrezia Stefanini (139 WTA),...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
