Connect with us

ACTUALITATE

Studenţi din patru ţări la ediţia 2019 a concursului 'Hard&Soft' organizat la Suceava

Publicat

Studenţi din patru ţări participă, în această săptămână, la cea de a 26-a ediţie a concursului internaţional de calculatoare ''Hard &Soft'', organizat de Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava (USV).

Potrivit organizatorilor, în competiţie intră 15 echipaje, dintre care nouă din România, două fiind de la USV, alte două de la Chişinău - Republica Moldova, câte unul din Cernăuţi şi Viniţa din Ucraina, unul din Novi Sad - Serbia şi unul din Ilmenau - Germania.

Preşedintele juriului este profesorul Timothy Hall, de la Universitatea din Limerick, Irlanda.

"Hard&Soft" este un concurs adresat studenţilor seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii şi automaticii, care îşi propune să testeze competenţele tehnice hardware şi software şi de relaţionare socială ale viitorilor ingineri.

În cadrul competiţiei, echipe formate din câte patru studenţi vor încerca să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate, ce necesită cunoştinţe avansate referitoare la proiectarea sistemelor electronice, interfaţare, programare, utilizarea mediilor de dezvoltare software şi hardware, testare şi documentare.

Concursul a debutat în 1994, cu sprijinul profesorului John Milner, de la City University din Londra, în calitate de preşedinte al juriului la primele nouă ediţii, iar din 2003 coordonarea activităţii de jurizare a fost asigurată de Timothy Hall.

Concursul "Hard&Soft" beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al Primăriei şi al Consiliului Local Suceava, al Consiliului Judeţean Suceava, precum şi al unor companii importante din judeţele Suceava şi Botoşani, ce se implică în sprijinirea, încurajarea şi afirmarea tinerilor care se formează la USV şi în România.

Prezentarea sistemelor realizate de echipele competitoare va avea loc pe 24 mai, după care va avea loc festivitatea de premiere. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. Cu un simplu SMS, Andreea poate ajunge la operația vitală

Publicat

foto: deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. cu

Publicitate

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere, restricții și teama constantă că, fără ajutor urgent, boala de care suferă îi poate afecta definitiv viitorul.

Andreea a fost diagnosticată încă de la o vârstă fragedă cu scolioză. În ciuda tuturor tratamentelor urmate ani la rând – kinetoterapie,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 33 de ani, din Mitoc, evacuat din domiciliu pentru amenințare. Polițiștii au emis ordin de protecție

Publicat

gethumb.details.jpg

Publicitate

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Mitoc, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi provocat scandal la domiciliu și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, creându-i o stare de temere.

 

În urma emiterii ordinului de protecție provizoriu,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Cât plătește anual statul pe concedii inventate

Publicat

noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul sănătății.

Publicitate

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Alexandru Rogobete a oferit explicații privind decizia controversată de a elimina plata primei zile de concediu medical, de la 1 februarie. Potrivit ministrului, măsura a fost necesară pentru a limita abuzurile din sistem, relatează alba24.ro.

Alexandru Rogobete a precizat că, potrivit analizelor realizate la nivelul Ministerului Sănătății, există „câteva...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe