Connect with us

ACTUALITATE

Studenţii UMF din București participă la anchetele epidemiologice, în contextul creșterii numărului de cazuri COVID-19

Publicat

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ''Carol Davila'', prin Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), a răspuns pozitiv apelului făcut de către Prefectura Capitalei şi Direcţia Publică de Sănătate de a se implica în realizarea anchetelor epidemiologice din Bucureşti, în contextul creşterii alarmante a numărului de cazuri de infectări cu virusul SARS CoV-2 din Capitală.

Conform unui comunicat transmis duminică de către UMF ''Carol Davila'', la solicitarea rectorului UMF, prof. dr. Viorel Jinga, de a veni în ajutorul populaţiei câţi mai mulţi participanţi din mediul universitar în realizarea acestor anchete epidemiologice, rectorii tuturor instituţiilor de învăţământ superior din Capitală au decis ca, prin studenţii zniversităţilor lor, să se alăture acestui amplu proiect demarat la nivelul municipiului Bucureşti.

Astfel, 250 de studenţi bucureşteni, dintre care 150 de studenţi medicinişti, vor fi prezenţi zilnic în cele două puncte de lucru coordonate de către Prefectura Capitalei (Arena Naţională şi sediul DSP din strada Tudor Arghezi) de unde vor derula aceste anchete epidemiologice.

Studenţii aflaţi la sediul din strada Tudor Arghezi vor demara activitatea de call-center prin care vor prelua practic apelurile care vin către DSP, iar cei aflaţi la Arena Naţională au sarcina de a-i apela telefonic pe oamenii testaţi pozitiv cu SARS CoV-2 în vederea depistării numărului de oameni cu care aceştia au intrat în contact.

"Le mulţumesc tuturor rectorilor universităţilor bucureştene pentru răspunsul pozitiv ce vizează alăturarea în acest proiect de voluntariat şi totodată tuturor studenţilor pentru implicarea lor în derularea acestor anchete epidemiologice extrem de necesare în acest context în care, la nivelul Capitalei avem aproximativ 700 de cazuri nou confirmate zilnic, ceea ce conduce la o incidenţă a cazurilor de 3,81 la 1000 de locuitori şi sperăm ca prin acţiunile noastre să reducem substanţial aceste cifre alarmante", a declarat rectorul UMF "Carol Davila", prof.dr. Viorel Jinga.

La rândul său, Mihai-Cristian Perşu, preşedintele Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti a subliniat că este "mândru" că face parte din această comunitate.

"Este important să fim alături de instituţiile implicate în această bătălie cu virusul - de la Direcţiile de Sănătate Publică, la spitalele care se confruntă direct cu numărul mare de cazuri. Sunt convins că împreună cu colegii mei, putem contribui şi putem face o reală schimbare.

Suntem viitorii luptători din prima linie, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, să ajutăm şi să învăţăm cât mai mult şi din acest motiv, mă bucur că am înţeles aceste lucruri alături de colegii mei şi că am aderat la această iniţiativă", a spus Mihai-Cristian Perşu.

În contextul pandemiei COVID 19, ultimele date arată aproximativ 700 de cazuri nou confirmate zilnic în Municipiul Bucureşti, ceea ce duce la o incidenţă a cazurilor de 3,81 la 1000 de locuitori.

Această situaţie plasează Municipiul Bucureşti în scenariul roşu, motiv pentru care Prefectura Capitalei şi Direcţia de Sănătate Publică au solicitat ajutorul în număr cât mai mare studenţilor în medicină.

Încă din perioada stării de urgenţă, studenţii medicinişti au colaborat cu instituţiile publice şi au participat zilnic la activităţile Direcţiei de Sănătate Publică din Bucureşti, efort ce a motivat mai departe şi alte organizaţii ale studenţilor în medicină din ţară să recurgă la astfel de colaborări.

"Ne bucurăm că un spirit civic autentic îi defineşte pe studenţii medicinişti să contribuie la o realitate mai bună în vremuri grele", se mai afirmă în comunicatul UMF ''Carol Davila''. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (428)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe