Connect with us

EVENIMENT

Studiu: 8,3% dintre românii de peste 40 de ani suferă de Boală Pulmonară Obstructivă Cronică

Publicat

Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC) afectează 8,3% din populaţia României cu vârsta peste 40 de ani, potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Pneumologie în anul 2019, prezentat joi într-o conferinţă de presă.

Prevalenţa estimată a crescut uşor faţă de 2012 (8,13% la acea vreme), când a fost derulat precedentul studiu al SRP, precizează sursa citată.

82% dintre românii incluşi în studiu au probleme respiratorii, iar 71% dintre ei au făcut cel puţin o dată o spirometrie, arată cercetarea medicală.

Totodată, trei din 20 de respondenţi care fac tratament pentru probleme respiratorii utilizează automedicaţia.

Numai doi din cinci pacienţi cu probleme respiratorii sunt văzuţi cu regularitate de un medic.

"8,3% dintre românii peste 40 de ani suferă de BPOC, o afecţiune care afectează tot mai mulţi oameni de la an la an şi care e responsabilă de peste 3 milioane de decese la nivel global. Un studiu arată că 89% din populaţie nu a auzit de această boală, iar 85% dintre fumători nu au auzit nici ei de BPOC, în condiţiile în care fumatul este principalul factor de risc pentru afecţiune. Acest aspect este extrem de îngrijorător - ca să poţi lupta împotriva unei boli atât de grave trebuie în primul rând să o cunoşti. BPOC nu are simptome specifice, iar rezultatul este că în multe cazuri pacienţii ajung să fie diagnosticaţi destul de târziu, mai ales că deseori simptomele sunt puse pe seama fumatului sau a înaintării în vârstă. Este esenţial ca persoanele din profilul de risc, dacă observă semne care pot indica BPOC, să se prezinte la medic cât mai repede", a declarat preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Ruxandra Ulmeanu.

Studiul, efectuat pe un eşantion de 8.000 de persoane atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, a inclus două componente: screening, prin aplicarea unui chestionar individual, şi spirometrii (realizate unor persoane selectate în urma completării chestionarului).

Boala Pulmonară Obstructivă Cronică este o afecţiune gravă, ce nu se poate vindeca şi care atacă bronhiile şi plămânii. BPOC afectează capacitatea respiratorie, care se reduce progresiv, iar în lipsa tratamentului conduce la invaliditate şi moarte prematură.

Potrivit specialiştilor, afecţiunea este, totuşi, prevenibilă şi poate fi ţinută sub control, cu condiţia să fie depistată, însă doar mai puţin de jumătate dintre persoanele afectate de BPOC sunt diagnosticate. Motivul este faptul că simptomele timpurii ale bolii sunt uşor de confundat cu efectele fumatului excesiv sau ale înaintării în vârstă.

BPOC este o boală care în lipsa diagnosticării şi instituirii unui tratament care să asigure controlul simptomelor poate afecta, pe rând, toate organele. Pacienţii cu BPOC pot prezenta şi numeroase alte afecţiuni asociate, precum: boli cardiovasculare, diabet zaharat, hipertensiune arterială, osteoporoză sau depresie-anxietate.

Simptomele BPOC includ tuse cronică, producţie cronică de spută, şuierat, gâfâit, senzaţie de sufocare, apărută de regulă brusc, pe fondul unei oboseli accentuate, toleranţă la efort din ce în ce mai redusă.

Expunerea la factori poluanţi, precum fum de tutun, şi la alte particule şi gaze toxice, care pot fi inhalate, sunt principalii factori de risc pentru BPOC. Astfel, profilul persoanelor cu risc de BPOC este: vârsta de peste 40 ani, fumători sau foşti fumători, expunere îndelungată la alte tipuri de fum - pulberi, poluare, noxe. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

CFR Cluj – Rapid, duel decisiv pentru sferturile Cupei României. Meciul din Gruia poate decide soarta calificării în Grupa A

Publicat

cfr cluj 1.jpg






Partida dintre CFR Cluj și Rapid București, programată marți, de la ora 20:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, reprezintă capul de afiș al primei zile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României.

Duelul din Gruia este decisiv pentru stabilirea echipelor calificate în sferturile de finală din Grupa A, într-un context în care calculele calificării rămân deschise până în ultima clipă.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Zeci de actori clujeni au protestat în fața Teatrului Național. Artiștii contestă noile reguli de evidență a muncii

Publicat

reprez e1770730958509.jpeg






Zeci de actori și artiști din instituțiile publice de spectacole și concerte din Cluj-Napoca au participat marți, 10 februarie, ora 14:30, la un protest simbolic organizat în fața Operei Naționale Române și a Teatrului Național, nemulțumiți de noile instrucțiuni ale Ministerului Culturii privind organizarea și evidența timpului de muncă.

Acțiunea, descrisă de participanți drept un „protest de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, Aurel Litan, rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul i-a respins contestația

Publicat

litan 2 e1769887782680.jpg






Tribunalul Cluj a respins, marți, contestația depusă de fostul șef al Jandarmeriei Cluj, general de brigadă (r) Aurel Litan, la măsura arestului la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani. 

Litan a fost plasat în arest la domiciliu în 31 ianuarie, pentru 30 de zile, cu obligativitatea purtării unei brățări electronice de supraveghere, de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca, iar...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Dominic Fritz pierde procesul în care ANI îl acuză de conflict de interese. Primarul anunță că face apel: „Nu plec”

Publicat

dominic fritz.jpg






Primarul Dominic Fritz a reacționat dur după ce Curtea de Apel Timișoara a respins cererea sa de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil și în conflict de interese administrativ.

Edilul anunță că va continua lupta în instanță și va contesta decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

„Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe