EVENIMENT
Mai puțin de jumătate dintre angajaţi se aşteaptă să primească primă de Paşte
Conform unei cercetări, mai puțin de jumătate dintre angajați se așteaptă să primească o primă de Paște, în timp ce coșul de cumpărături pentru sărbătoarea pascală va depăși 500 de lei. Cu toate acestea, majoritatea respondenților nu se așteaptă să primească o primă mai mare de 200 de lei.
În ultimul an, preţurile bunurilor de consum au crescut constant, unele dintre produsele alimentare de bază fiind şi cu 60% mai scumpe decât în urmă cu un an, potrivit datelor INS.
În aceste condiţii, sărbătorile de Paşte pun presiuni financiare pe bugetul angajaţilor români, care declară că prima de sărbători de la angajator ar fi un real ajutor (47%) sau cu adevărat esenţială (29%) pentru cumpărăturile pascale, conform celui mai recent sondaj realizat de BestJobs.
Cu toate acestea, doar 45% dintre angajaţi speră să primească ceva în plus cu ocazia Paştelui, cu 10% mai puţini decât anul trecut.
Dintre aceştia, cei mai mulţi (58%) se aşteaptă să fie răsplătiţi de angajator cu o sumă cuprinsă între 100 şi 200 de lei, deşi nevoile reale a peste 77% dintre respondenţi ar depăşi valoarea de 500 de lei.
Alţi 26% estimează că vor primi între 200 şi 400 de lei, iar 16% speră la o primă mai mare de 400 de lei.
Studiu: Câți dintre angajaţi se aşteaptă la o primă de Paşte. Cea mai mare parte a bugetului total alocat pentru sărbătorile pascale este direcţionată către masa de Paşte
Începând din acest an, angajatorii pot oferi beneficii extrasalariale cu ocazia Paştelui în valoare de cel mult 300 de lei, fără a fi impozitaţi. Prima în bani este şi anul acesta beneficiul preferat de angajaţi cu ocazia Paştelui, după cum au indicat jumătate dintre respondenţii sondajului BestJobs.
Alţi 21% ar prefera tichete valorice sau vouchere, în timp ce 15% înclină spre clasicul coş cu produse specifice de sezon. 13% s-ar bucura să primească zile libere suplimentare şi doar 3% ar alege o petrecere tematică organizată de angajator.
Întrebaţi ce şi-ar dori pentru această ocazie în mod ideal, pe lângă opţiunile tradiţionale cu care s-au obişnuit, 35% au menţionat beneficii pe partea de sănătate, precum şedinţe la sport, nutriţionist sau psiholog, iar 4% au menţionat acţiuni în cadrul companiei.
Urmând tendinţa din ultimii ani, cea mai mare pare a bugetului total alocat pentru sărbătorile pascale este direcţionată către masa de Paşte.
Mai exact, anul acesta 83% dintre angajaţii care au răspuns la sondaj intenţionează să cheltuiască cel mai mult pe alimentele specifice sărbătorii, în timp ce 8% vor dedica cea mai mare parte din buget cadourilor, mai mulţi decât anul trecut.
Sondajul a fost efectuat în luna aprilie, pe un eşantion de 928 de utilizatori de internet din România.
Sursa: MediaFax
EVENIMENT
VIDEO. Incident grav la Cluj: Te bat de nu mai rămâne nimic din tine pentru că vorbești maghiară pe stradă, în România”
EVENIMENT
Începe procesul în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Decizie la Tribunalul București
Începe judecarea dosarului în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale. Instanța a dispus începerea judecării pe fond a dosarului.
Tribunalul București a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 1 prin care s-a constatat că dosarul a fost întocmit în mod legal.
Procesul se află în cameră preliminară. Pe 9 decembrie 2025...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
„Marea breaslă a micilor meșteri” ajunge în școli. Demonstrații educative susținute de echipa Palatului Principilor din Alba Iulia
Programul educativ „Marea breaslă a micilor meșteri”, desfășurat la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, își extinde activitățile dincolo de zidurile muzeului și ajunge, în perioada 10 - 20 februarie, direct în școlile din Alba Iulia și din împrejurimi, printr-o serie de demonstrații educative interactive.
Cu invitația: „Până veniți voi la noi, venim noi la voi”, echipa Palatului Principilor propune cadrelor didactice și elevilor din ciclul primar o formă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Scene incredibile la Cluj-Napoca, în urma unor șicanări în trafic.
Un bărbat de 38 de ani a a fost amenințat cu o armă de către un alt șofer, pe strada Ploiești. Cel care a scos pistolul, care era neletal, a fost identificat de polițiști.
Amenințare cu armă neletală în urma unui conflict rutier
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, la data de 8 februarie, în jurul orei...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
