EVENIMENT
Studiu: Câți dintre angajații români vor să plece în concediu vara aceasta
Unul din doi angajați români pleacă anul acesta în concediu, în prima vacanță fără restricții după pandemie, cu un buget mai mic sau cel mult egal cu cel de anul trecut, potrivit unui studiu.
Restricțiile nu îi mai împiedică pe români să își facă planuri de concediu anul acesta, dar cei mai mulți au buget limitat de vacanță. În contextul inflației și a creșterii generale a costurilor de trai, 31% dintre români scot din buzunar la fel de mult ca anul trecut pentru vacanța din această vară, iar 19% au redus bugetul cu 30-50%, potrivit unui sondaj realizat pe platforma BestJobs.
Restul de 41% dintre cei care au declarat că și-au făcut planuri pentru vacanță se așteaptă să cheltuie mai mult în acest an, iar 9% au de gând să rămână acasă în vacanță și să nu cheltuie nimic.
„Dacă anul trecut, pandemia a influențat planurile de concediu ale românilor, în prezent, provocarea este dată de contextul economic, care pune presiune pe bugetele de vacanțe.
Cu toate acestea, vacanțele și perioadele fără a sta cu gândul la muncă sunt absolut necesare pentru sănătatea mintală și pentru prevenirea stării de burnout, în special după ultimii doi ani, în care interacțiunile sociale și călătoriile au fost limitate. Aceste nevoi nu ar trebui ignorate, iar angajatorii ar trebui să se asigure că angajații au parte de timp liber suficient”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
Studiu: Câți dintre angajații români vor să plece în concediu vara aceasta: Aproximativ 35% dintre angajații români ce au participat la sondaj spun că nu mai au nicio zi de vacanță rămasă din anul trecut
Aproximativ 35% dintre angajații români ce au participat la sondaj spun că nu mai au nicio zi de vacanță rămasă din anul trecut. Alți 31% și-au păstrat mai puțin de 10 zile pentru acest an, 16% mai au între 10 și 20 de zile, iar 7% au chiar peste 20 de zile disponibile.
Cu toate acestea, 47% au de gând să își ia liber între 5 și 10 zile consecutive pentru vacanța de vară, în timp ce 26% vor să își ia peste 10 zile. 8% își vor lua mai puțin de 5 zile, iar 19% nu sunt încă siguri dacă își vor lua concediu.
Anul trecut, peste 22% dintre români spun că au plecat în destinații exotice, dincolo de granițele României, în timp ce 31% și-au organizat concediul pe teritoriul României, din motive ce țin de sănătate. Doar 8% au plecat și în țară și în străinătate, iar 22% au stat acasă. Situația din acest an este diferită.
Studiu: Câți dintre angajații români vor să plece în concediu vara aceasta: Aproape 45% dintre participanți au declarat că vor petrece zilele libere în afara țării
Aproape 45% dintre participanți au declarat că vor petrece zilele libere în afara țării. 36% vor face vacanța în țară, în afara localității, în timp ce peste 20% au ales să își împartă concediul între destinații locale și străinătate.
Când vine vorba de cazare, 51% dintre respondenți preferă hotelul sau pensiunea și 14% iau în calcul să-și petreacă vacanța într-un apartament închiriat în regim hotelier. Alții au găsit soluții prietenoase cu bugetul lor, cum ar fi să se cazeze la prieteni, rude sau cunoștințe (6%), să își plănuiască vacanța în zona unde au o proprietate personală (4%) sau să meargă cu cortul (3%).
Sondajul a fost efectuat în perioada 23 iunie - 7 iulie pe un eșantion de 1.113 utilizatori de internet din România.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Hotărâri ale Sinodului BOR: Au fost aprobate texte liturgice noi și măsuri pentru clerici și mireni
Hotărâri ale Sinodului BOR: Declararea anului 2027 drept ''Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii'' și ''Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)'' în Patriarhia Română se numără printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR întrunit vineri, la Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sara Sorribes Tormo și Kamilla Rakhimova au CÂȘTIGAT finala la dublu de la Transylania Open
Cluj-Napoca a fost din nou gazda unui spectacol tenisistic de calitate, iar finala probei de dublu de la Transylvania Open 2026 a oferit publicului un meci echilibrat și plin de suspans.
Cuplul uzbeko-spaniol format din Kamilla Rakhimova și Sara Sorribes Tormo a trecut în două seturi de perechea Wang/Zheng și și-a trecut numele în istoria turneului.
Ultimul act de pe tabloul de dublu a debutat sub semnul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Elevii devin „eroi” împotriva bullyingului. Polițiștii clujeni cheamă tinerii la concursul național care dă voce copiilor
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj se implică activ în prevenirea violenței din mediul școlar și promovează concursul național de creație „Eroul din clasă”, o inițiativă dedicată elevilor de gimnaziu din întreaga țară.
Competiția face parte din proiectul „Scoate violența școlară din anonimat” și din campania națională „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția!”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Doi turiști maghiari au fugit din calea unui urs la Rimetea și s-au blocat pe munte. Au intervenit Salvamont Alba și Jandarmeria
Doi turiști maghiari au fugit sâmbătă din calea unui urs la Rimetea și s-au blocat pe munte. A fost alertat Serviciul Public Județean Salvamont - Salvaspeo Alba, care s-a deplasat în zonă pentru a-i recupera.
De asemenea, au fost anunțați jandarmii montani, pentru protejarea zonei în cazul în care animalul s-ar întoarce.
”Intervenție a SPJ SALVAMONT-SALVASPEO Alba, în cooperare cu un echipaj al Jandarmeriei Montane, pentru evacuarea a doi turiști maghiari în zona Piatră...
Citește mai mult pe Alba24.ro
