Connect with us

ACTUALITATE

Studiu: Facebook-ul provoacă depresie

Publicat

facebook

Cu cât oamenii petrec mai mult timp pe Facebook, cu atât este mai mare riscul de a suferi de depresi. La această concluzie au ajuns, în urma unui studiu, cercetătorii de la Universitatea Tehnologică Nanyang.

Studiul online realizat în Singapore a început în 2016 cu 1.240 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani. În cei trei ani de studiu, mulţi dintre participanţi au renunţat din mai multe motive, doar 355 de răspunsuri fiind valabile pentru a fi studiate, potrivit StraitsTimes.

Autorii studiului sunt profesorul Edson C. Tandoc Jr. şi Zhang Hao Goh, care fac parte din Centrul NTU pentru Integritatea Informaţională şi Internet sau In-Cube.

Studiul lor a constatat, de asemenea, că utilizarea intensă a Facebook a declanşat niveluri mai ridicate de invidie, ceea ce a condus apoi la sentimente de depresie.

„Teoria rangurilor sociale spune că ne comparăm social, ceea ce este ceva de care nu putem scăpa, deoarece este modul în care vedem propria noastră identitate socială. Dar acest proces de comparaţie ne poate dezamăgi atunci când vedem pe cineva care are mai multe resurse decât noi”, a spus prof. Tandoc, directorul In-Cube.

Studiul NTU face referire la o cercetare similară care a implicat 736 de studenţi din Statele Unite, la care profesorul Tandoc a contribuit. Studiul din SUA a constatat că utilizarea pasivă a Facebook, cum ar fi vizualizarea fotografiilor unui prieten sau parcurgerea ştirilor de pe platformă, ar putea duce la depresie în cazul persoanelor invidioase.

Cu toate acestea, nu s-a observat nicio diferenţă semnificativă între utilizarea pasivă a Facebook şi postarea activă pe platformă în rândul rezidenţilor din Singapore, a spus prof. Tandoc.

În timp ce participanţii mai tineri şi mai educaţi din Singapore au raportat niveluri mai ridicate de utilizare a Facebook şi de depresie, prof. Tandoc a spus că impactul vârstei şi al nivelurilor de educaţie a fost secundar.

În studiul NTU, participanţii cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani au petrecut zilnic în medie aproximativ două ore şi jumătate pe Facebook.

„Când vedem partea bună a altor oameni, simţim presiunea de a fi mai bogaţi, mai frumoşi, mai de succes şi de a avea mai mulţi urmăritori”, a spus consilierul Edmund Chong de la serviciul de consiliere online Talk Your Heart Out.

Conştiinţa de sine, a adăugat el, este primul pas în reducerea impactului negativ al reţelelor de socializare. „Când suntem conştienţi de motivaţia, de factorii declanşatori, de aprecierile, antipatiile şi de intenţia noastră de a folosi social media, suntem mai puţin afectaţi de acestea”.

„Trebuie să ne reamintim în permanenţă că suntem într-un fel asemănători cu toţi ceilalţi de pe reţelele sociale. Chiar şi în familiile fericite pot exista discuţii, probleme sau resentimente".

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

266 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

266 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată

Publicitate

Doar 266 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul sfințit mucenic haralambie

Publicitate

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie era din orașul Magnezia, fiind născut undeva în jurul anului 90. Evlavia și dragostea pentru cele sfinte le-a primit în familia sa. Părinții l-au crescut în credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și au plămădit în inima lui conștiința mărturisirii până la martiraj. Având aceste rădăcini de credință și evlavie creștină, era firesc ca tânărul Haralambie să devină un exemplu pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe