Connect with us

ACTUALITATE

Studiu: Românii își doresc să călătorească spre destinații cu restricții minime pentru vaccinați

Publicat

Tot mai mulți români își doresc să călătorească spre destinații cu restricții minime pentru vaccinați, iar Italia, Marea Britanie, Spania, Germania și Franța sunt principalele țări alese în contextul actual.

Potrivit unui studiu al Vola.ro, valul patru pandemic nu a descurajat călătoriile. Având în vedere restricțiile tot mai severe și cifrele îngrijorătoare ale pandemiei din țara noastră, turiștii români care s-au vaccinat deja ori au trecut prin boală evadează spre țări din vestul Europei, care au depășit deja valul patru. Conform specialiștilor companiei, Italia, Marea Britanie, Spania, Germania sau Franța sunt printre cele mai căutate destinații de călătorie în rândul românilor în această toamnă.

În aceste țări restricțiile pentru cei care dețin certificatul verde sunt minime, atracțiile turistice sunt deschise, iar viața de zi cu zi seamănă tot mai mult cu cea pe care o știam cu toții, de dinainte de pandemie, au transmis reprezentanții Vola.ro într-un comunicat.

Un nou trend în turism

Conform acestuia, se conturează un nou trend în turism: deși ne apropiem cu pași repezi de finalul toamnei, iar vremea nu mai este neapărat prietenoasă, deținătorii certificatului verde își doresc să călătorească și rezervă tot mai des vacanțe last-minute de tip city-break spre marile capitale europene. „Obiceiurile de călătorie de dinainte de pandemie ne-ar fi indicat că nu ne mai aflăm în sezonul acestui gen de călătorii de scurtă durată, însă procentul încă mic de români vaccinați și numărul în creștere de îmbolnăviri duce la o schimbare de paradigmă tot mai pronunțată în ceea ce privește cererea de produse turistice din România”, se arată în comunicat.

Conform datelor colectate de specialiști, tarifele la biletele de avion sunt mai prietenoase decât în trecut, companiile aeriene având frecvent promoții. Astfel, pentru un bilet pe una dintre cele mai solicitate rute, București-Milano, românii scot din buzunar circa 35 de euro. Pentru un zbor până la Londra, românii plătesc, în medie, 103 euro, iar pentru Dublin 64 euro.

În topul celor mai vândute rute în luna octombrie se află Dubai

La polul opus în topul celor mai vândute rute în luna octombrie se află Dubai, destinație pentru care se plătește, în medie, 313 euro pe biletul de avion cu plecare din București, iar dintre destinațiile europene Barcelona sau Lisabona sunt cele cu tarifele de zboruri cele mai piperate.

De multe ori biletele de avion pe rute externe pot fi achiziționate cu prețuri mai mici decât acelea plătite pentru un zbor intern în România. Astfel, conform datelor furnizate de Vola.ro, pentru călătorii interne în România, tariful mediu al biletelor de avion este de 114 euro per segment de zbor. Adesea, turiștii plătesc mai puțin pentru a se întoarce din Londra, Madrid, Paris sau Bruxelles la București decât pentru a zbura de la Cluj la București, rută internă cu preț mediu de 130 de euro în luna octombrie.

Rezervările pentru zborurile care unesc cele mai mari orașe din România au suferit o ușoară scădere

Totodată, dacă în luna septembrie a acestui an, rutele interne au fost cele mai solicitate, odată cu noile restricții COVID-19 impuse în România, rezervările pentru zborurile care unesc cele mai mari orașe din România au suferit o ușoară scădere. Turismul de afaceri și vizitarea rudelor și prietenilor rămân principalele motive pentru călătoriile interne, acești turiști nefiind neapărat afectați de schimbările anunțate de către autorități.

Pe lângă reîntâlnirea cu familiile sau prietenii plecați peste hotare, cel mai important factor care îi convinge pe români să planifice o vacanță în această perioadă este nevoia de relaxare, eliberarea de stres și, tot mai adesea, dorința de a se bucura cât mai repede de normalitatea care momentan pare destul de departe în România.

Românii sunt tot mai deschiși spre călătorii

„În contextul epidemiologic actual din țara noastră, românii sunt tot mai deschiși spre călătorii și aleg cu precădere țări care au depășit deja cu repercusiuni minime valul patru al pandemiei și care în prezent au foarte puține restricții pentru persoanele care dețin certificatul verde. Totodată, se observă o ușoară creștere a <booking window>, adică numărul de zile dintre rezervare și plecarea propriu-zisă, de la 16 zile la 19 zile, ceea ce indică un optimism mai pronunțat decât în urmă cu ceva luni, dar nu putem vorbi încă de vacanțe planificate din timp. Înainte de pandemie, vacanțele chiar și de tip city break se rezervau, în medie cu 28 de zile în avans”, a declarat Claudia Tocilă, Director de Marketing la Vola.ro.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Iarna lovește în buzunare: Facturile la gaze sunt cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de 2025

Publicat

sprijinul pentru energie continuă și în 2026: reducerea se aplică

Publicitate

Facturile la gaze ale românilor au crescut semnificativ în ianuarie 2026, ajungând cu până la 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Analiza aparține Asociația Energia Inteligentă, iar concluziile sunt prezentate de președintele organizației, Dumitru Chisăliță.

Potrivit datelor centralizate, consumul de gaze al populației a fost cu aproximativ 18% mai mare în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025, pe fondul gerului persistent....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosarul celui mai temut interlop român din Europa, botoșăneanul Ioan Clămparu, „plimbat” între instanțele din Alba și Cluj

Publicat

dosarul celui mai temut interlop român din europa, botoșăneanul ioan

Publicitate

Procesul dintre botoșăneanul Ion Clămparu, considerat cel mai temut interlop român din Europa, și un medic a ajuns într-un veritabil joc de „alba-neagra” judiciară între instanțele din Alba și Cluj. Cele două tribunale și-au declinat succesiv competența, pasând dosarul de la unul la altul, situație care a dus la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, chemată acum să stabilească instanța competentă, relatează alba24.ro.

Dosarul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

PSD pune presiune în forță pe Bolojan: Ajutoare pentru români, înainte de orice negociere! Limita de suportabilitate a fost depășită

Publicat

iași: liberalii acuză psd de ipocrizie după refuzul primarilor social democrați

Publicitate

Liderii Partidul Social Democrat au decis, în ședința Consiliului Politic Național desfășurată astăzi, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, măsuri menite să protejeze populația în fața creșterii accelerate a costului vieții.

Anunțul a fost făcut de senatorul Doina Federovici, liderul PSD Botoșani, care a subliniat că adoptarea imediată a celor două pachete este...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 1 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 18 ianuarie 2026

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 1 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 1 februarie 2026:

Loto 6/49: 25, 20, 22, 40, 6, 44

Loto 5/40: 37, 34, 22, 11, 40, 20

Joker: 25, 45, 26, 38, 14 + 19

Noroc: 3 5 2 4 6 9 2

Publicitate

Noroc Plus: 6 6 0 0 9 0

Super Noroc: 9 1 3 5 4 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe