Connect with us

ACTUALITATE

Studiu: Un caz de cancer din 25 depistate la nivel mondial este legat de consumul de alcool

Publicat

Circa 4% dintre cazurile de cancer depistate anul trecut în lume (sau 740.000) sunt legate de consumul de alcool, inclusiv moderat, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului (CIRC) publicate miercuri, notează AFP.

Majoritatea (86%) acestor cancere care pot fi puse pe seama alcoolului sunt asociate unui consum "riscant şi excesiv" (peste două băuturi alcoolice pe zi), potrivit studiului.

Dar un consum "uşor până la moderat" (până la două pahare de alcool pe zi) reprezintă "unul din şapte cazuri asociate alcoolului, adică peste 100.000 de cazuri noi de cancer în lume" în 2020, estimează într-un comunicat CIRC, agenţie din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Acest aspect arată "necesitatea implementării unor politici şi intervenţii eficace pentru a sensibiliza publicul cu privire la legătura dintre consumul de alcool şi riscul de cancer şi pentru a reduce consumul global de alcool", a comentat unul dintre responsabilii CIRC, dr. Isabelle Soerjomataram.

Publicat în revista medicală The Lancet Oncology, studiul enumeră şapte tipuri de cancer al căror risc este amplificat de consumul de alcool: la cavitatea bucală, faringe, laringe, esofag, colon-rect, ficat şi sân la femei (adică 6,3 milioane de cazuri în 2020).

Corelând aceste informaţii cu date despre consumul de alcool pe ţări în urmă cu zece ani (timpul necesar ca boala să se manifeste), cercetătorii au estimat că 741.300 dintre aceste cancere (adică 4% din numărul total de cazuri noi de cancer în lume în 2020) ar putea fi direct legate de alcool.

"În 2020, tipurile de cancer cu cel mai mare număr de cazuri noi asociate consumului de alcool au fost cancerul de esofag (190.000 de cazuri), cancerul de ficat (155.000 de cazuri) şi cancerul de sân la femei (98.000 de cazuri)", potrivit CIRC.

Mongolia este ţara cu cea mai mare proporţie de cazuri noi de cancer legate de consumul de alcool (10%, 560 cazuri), în timp ce Kuweitul, o ţară musulmană unde consumul de alcool este interzis, înregistrează cea mai mică proporţie (puţin peste 0% echivalentul a 5 cazuri).

Această proporţie este estimată la 5% în Franţa (20.000 de cazuri), la 4% în Regatul Unit (16.800), la 3% în Statele Unite (52.700) şi la 4% în Germania (21.500).

În plus, bărbaţii reprezintă aproximativ trei sferturi din totalul cazurilor de cancer asociate alcoolului (567.000 de cazuri).

Studiul are însă limitări, subliniază The Lancet Oncology într-un comunicat. Pe de o parte, nu ţine seama de întreruperile în asistenţă medicală cauzate de pandemia de COVID-19, care ar fi putut duce la subdiagnosticarea anumitor cancere anul trecut. Pe de altă parte, nu integrează interacţiunile dintre consumul de alcool şi alte fenomene precum tutunul sau obezitatea, cărora li se pot impta de asemenea cancerele.Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (428)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe