Celacantul - o specie de peşte considerată dispărută odată cu dinozaurii, cu 66 de milioane de ani în urmă, dar care a fost descoperită în mod neaşteptat în 1938, în largul coastei estice a Africii de Sud - continuă să ofere surprize oamenilor de ştiinţă, informează Reuters.

O echipă de cercetători a constatat, în urma unui nou studiu, că aceşti peşti de dimensiuni mari, nocturni, care trăiesc la mari adâncimi, au o durată de viaţă de aproximativ cinci ori mai mare decât se credea anterior - de aproximativ un secol - şi că femelele au o gestaţie de cinci ani, cea mai lungă din rândul animalelor.

Analizând una dintre cele două specii vii de celacant, oamenii de ştiinţă au stabilit, de asemenea, că ritmul de dezvoltare şi de creştere al acestor vieţuitoare este cel mai lent observat la oricare alt peşte, iar maturitatea sexuală este atinsă abia la aproximativ 55 de ani.

Cercetătorii şi-au bazat analizele pe inelele anuale de creştere depuse pe solzii peştelui pentru a determina vârsta exemplarelor de celacant - "la fel cum se procedează în cazul inelelor copacilor", după cum a declarat biologul marin Kélig Mahé de la institutul francez de oceanografie IFREMER, autor principal al studiului publicat săptămâna aceasta în jurnalul Current Biology.

Celacantul a apărut pentru prima dată în perioada devoniană, în urmă cu aproximativ 400 de milioane de ani, cu circa 170 de milioane de ani înaintea dinozaurilor.

Pe baza datelor prelevate de la fosile, s-a crezut că celacantul a devenit istorie în timpul extincţiei în masă care a condus la dispariţia a aproximativ trei sferturi dintre speciile de pe Pământ în urma impactului unui asteroid, la sfârşitul perioadei cretacice.

După ce a fost găsit în viaţă, celacantul a fost supranumit "o fosilă vie", o descriere criticată în prezent de oamenii de ştiinţă. "Prin definiţie, o fosilă este moartă, iar celacantul a evoluat mult din devonian", a spus biologul Marc Herbin de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris, coautor al studiului.

Celacantul este un peşte cu aripioare lobate, pe baza formei aripioarelor lui, care diferă structural de cele ale altor peşti. Aceste aripioare ar fi fost precursoarele membrelor primelor vertebrate care au evoluat pe suprafaţa terestră.

Peştele celacant trăieşte în ocean la mari adâncimi, de până la 800 de metri. În timpul zilei, aceşti peşti se adăpostesc în peşteri vulcanice, singuri sau în grupuri mici. Femelele sunt puţin mai mari decât masculii, ajungând la aproximativ doi metri lungime şi cântărind 110 kilograme.

Cele două specii existente, ambele aflate pe cale de dispariţie, sunt celacantul african, întâlnit în principal în apropierea Insulelor Comoro, în largul coastei estice a continentului, şi celacantul indonezian. Studiul
s-a concentrat pe celacantul african şi s-a bazat pe analiza unor solzi de la 27 de exemplare aflate în două colecţii muzeale.

Cercetări anterioare sugeraseră o durată de viaţă de aproximativ 20 de ani şi unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere din rândul peştilor. Se pare că această concluzie s-a bazat pe o interpretare greşită, în urmă cu câteva zeci de ani, a unui alt tip de inel din structura solzilor.

"După reevaluarea istoriei vieţii celacantului bazată pe noua noastră (metodă de) estimare a vârstei, pare să fie una dintre cele mai lente - dacă nu chiar cea mai lentă - dintre toţi peştii, apropiată de cea a rechinilor de mare adâncime şi peştelui pion portocaliu" (Hoplostethus atlanticus), a spus specialistul IFREMER în ecologie evolutivă marină Bruno Ernande, coautor al cercetării. "O durată de viaţă centenară înseamnă ceva", a adăugat el.

Rechinul din Groenlanda, un mare prădător din oceanul adânc, are o durată de viaţă ce poate ajunge la aproximativ 400 de ani.

Ernande a precizat că cercetătorii au fost uimiţi când au constatat perioada-record de gestaţie a celacantului, care o dăpăşeşte pe cea de 3,5 ani a rechinului gulerat şi pe cea a elefanţilor şi a rechinului câine-de-mare, de doi ani.

Cercetătorii au declarat că din cauza maturităţii sexuale târzii şi a duratei lungi a perioadei de gestaţie, coroborate cu fecunditatea redusă şi populaţia restrânsă, celacantul este deosebit de vulnerabil la
tulburările de mediu, naturale sau cauzate de om, precum evenimente climatice extreme sau pescuitul accidental în exces. AGERPRES

Sursa foto: ifremer.fr