Connect with us

ACTUALITATE

Studiu: Vaccinurile reduc riscul de spitalizare cu peste 70%

Publicat

Riscul ca persoanele vaccinate cu schema completă să fie spitalizate după ce au contractat COVID-19 se reduce cu peste 70%, comparativ cu cele nevaccinate, potrivit unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet, relatează EFE.

Rezultatele anunţate de experţii care au participat la studiul "ZOE COVID" au dezvăluit totodată că cei testaţi pozitiv după ce au fost vaccinaţi cu ambele doze (contagiere post-vaccinare) au probabilităţi aproape duble de a fi total asimptomatici.

Studiul relevă de asemenea că riscul de a contracta COVID-19 de lungă durată (când simptomele persistă după 28 de zile de la infectare) se reduce la jumătate la cei vaccinaţi cu schema completă.

Persoanele mai vulnerabile la o infecţie post-vaccinare după ce au primit o doză sunt "adulţii în vârstă mai fragili" (de peste 60 de ani), precum şi "adulţii vârstnici" care au şi alte patologii, precum obezitate, boli cardiace, renale sau pulmonare.

Persoanele care trăiesc în zone defavorizate au un risc mai mare de a contracta COVID-19 după ce au fost vaccinate

La toate aceste grupe de vârstă, persoanele care trăiesc în zone defavorizate, precum cartiere mărginaşe din centre urbane aglomerate, au un risc mai mare de a contracta COVID-19 după ce au fost vaccinate.

"Ne aflăm într-un moment critic al pandemiei, cu o creştere a cazurilor în întreaga lume din cauza variantei Delta. Contagierile după vaccinare sunt de aşteptat şi nu anulează faptul că vaccinurile îşi îndeplinesc exact misiunea pentru care au fost dezvoltate: de a salva vieţi şi de a preveni o boală gravă", notează într-un comunicat Claire Steves, de la Kings College din Londra, coautoare a studiului.

Experta a reamintit că alte studii au demonstrat că rata de mortalitate la pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 s-a situat în jur de 27%, dar că "acest procent s-ar putea reduce în mare măsură" prin intermediul vaccinărilor, "evitându-se astfel spitalizările".

Cercetătorii s-au bazat pe răspunsurile la un chestionar realizat în Marea Britanie

Pentru acest studiu, cercetătorii s-au bazat pe răspunsurile la un chestionar realizat în Marea Britanie în rândul a 1,2 milioane de adulţi în perioada decembrie-iulie.

Dintre adulţii care au primit cel puţin o doză de vaccin de la Pfizer-BioNTech, Oxford-AstraZeneca sau Moderna, cel puţin 0,5% au raportat o infecţie post-vaccinare detectată la 14 zile după prima inoculare.

În cazul adulţilor care au primit două doze de vaccin, cel puţin 0,2% au suferit o contagiere la şapte zile după cea de-a doua inoculare.

Dintre adulţii care au suferit o infecţie post-vaccinare, posibilitatea ca boala să fie asimptomatică a crescut cu 63% după ce au primit prima doză şi la 94% după ce au primit ambele doze de vaccin.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe