Connect with us

ACTUALITATE

SUA furnizează un nou ajutor umanitar Ucrainei în valoare de 360 de milioane de dolari

Publicat

steag ucraina sursa foto pixabay

SUA vor trimite un ajutor umanitar suplimentar Ucrainei în valoare de 360 milioane de dolari destinat în special pentru asigurarea populaţiei cu hrană, apă potabilă, asistenţă economică şi adăposturi, printre altele, a anunţat sâmbătă secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, potrivit EFE.

"Angajamentul nostru faţă de poporul ucrainean este ferm", a subliniat Blinken într-un mesaj pe contul său de Twitter, adăugând că banii "vor ajuta oamenii din Ucraina şi refugiaţii care au fost forţaţi să-şi părăsească ţara din cauza războiului brutal rusesc".

a scurt timp, Departamentul de Stat a detaliat într-un comunicat că fondurile vor fi trimise prin două canale: 288 de milioane de dolari prin Departamentul propriu-zis şi peste 80 de milioane prin Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

"De la începutul războiului (...) Statele Unite au oferit o asistenţă umanitară de peste 1.280 de milioane de dolari pentru a face faţă acestei crize, iar noi suntem cel mai mare donator individual de asistenţă umanitară pentru Ucraina", subliniază Blinken în mesajul său.

Guvernul american a anunţat vineri un pachet suplimentar de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, constând în arme cu 'o capacitate de precizie mai ridicată', inclusiv patru sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS) şi muniţie pentru aceste proiectile cu rază lungă de acţiune.

A

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

halal gospodină la botoșani: amendă de 1.500 de lei pentru

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

anaf începe marea restructurare: mai multe servicii fiscale vor fi

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la botoșani.

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 11 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe