EVENIMENT
Suceava: 28 de femei trimise în judecată pentru obţinerea ilegală a indemnizaţiilor de creştere a copilului. Prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
Mai multe femei din judeţele Suceava, Neamţ, Iaşi şi Botoşani au fost trimise în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava după ce ar fi obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului, se arată într-un comunicat de presă transmis de procurori.
Potrivit acestora, cele 28 de femei sunt acuzate de săvârşirea infracţiunilor de: înşelăciune, uz de fals (înscrisuri sub semnătură privată şi înscrisuri oficiale), participaţie improprie la fals intelectual, complicitate la înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, participaţie improprie la înşelăciune.
Anchetatorii susţin că, în perioada 2016- 2021, mămicile "au indus în eroare Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prezentând ca adevărată fapta mincinoasă ca ar fi îndeplinit condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reuşind să obţină acest venit prin mijloace frauduloase, folosind adeverinţe de venit falsificate emise de două societăţi comerciale şi adeverinţe privind îndeplinirea stagiului de cotizare emise de Casa Judeţeană de Pensii Suceava, cunoscând că nu atestă împrejurări corespunzătoare adevărului".
Procurorii precizează că, prin depunerea declaraţiilor de venit către organul fiscal, "inculpatele au determinat pe funcţionarii publici din cadrul Casei Judeţene de Pensii Suceava să comită, fără vinovăţie, infracţiunea de fals intelectual, prin emiterea de adeverinţe privind stagiul de cotizare al celor 28 de inculpate cu date care nu corespund adevărului".
Prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea infracţională este de 1.397.009 lei.
"În cauză s-au aplicat măsuri asiguratorii privind sechestrul asupra unor bunuri imobile cu valoarea estimativă de 38.000 euro, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul reparării pagubei produse prin infracţiune, până la concurenţa sumei de 1.397.009 lei", au precizat procurorii din Suceava.
Agerpres
EVENIMENT
Cum se face deszăpezirea la Aiud și la Blaj: Deținuți voluntari din penitenciar și zăpadă scoasă în afara orașului
Cum se face deszăpezirea la Aiud și la Blaj: Deținuți de la Penitenciarul Aiud au intervenit luni, alături de beneficiari de ajutor social și angajați ai Primăriei Aiud, la deszăpezirea trotuarelor, parcărilor, podurilor și zonelor pietonale din municipiu.
„Continuăm intervențiile de deszăpezire ca urmare a ninsorilor din noaptea trecută și din această dimineață. În prezent, acționăm cu trei utilaje de deszăpezire dotate cu lamă și sărăriță, precum și cu alte două...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Clujenii vor plăti în acest an taxe majorate cu 55-80% faţă de anul trecut, dar Primăria Cluj-Napoca susţine că a majorat doar acele taxe impuse de noile prevederi ale Codului Fiscal.
Primăria Cluj-Napoca: Au crescut doar taxele prevăzute de Codul Fiscal
„Ideea e că noi nu le-am majorat, au crescut doar în conformitate cu noile prevederi din Codul Fiscal, între 55 și 80% în funcție de zonele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vedeta CFR Cluj, Louis Munteanu, pleacă la un club din SUA pe o sumă record. Câți bani a dat pe el, DC United
Vedeta CFR Cluj, Louis Munteanu, pleacă la un club de fotbal din SUA pe o sumă record. CFR a anunțat, luni, într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, transferul atacantului Louis Munteanu la gruparea americană DC United.
”Cluburile CFR 1907 Cluj și DC United au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al atacantului Louis Munteanu la formația din Statele Unite ale Americii.
Îți mulțumim, Louis, pentru munca depusă la CFR Cluj și îți dorim mult succes în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cheltuielile Administrației Prezidențiale, mai mici cu 30% în 2025, față de perioada Iohannis
Cheltuielile Administrației Prezidențiale au fost mai mici cu 30% în 2025, față de perioada în care președinte era Klaus Iohannis.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, luni, că au fost reduse cu 30% cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale în 2025, mai mult decât se angajase inițial.
"Cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale în 2025 au fost reduse cu 30%, adică 30 de milioane de lei, mai mult decât m-am angajat în iulie", a precizat şeful statului pe pagina sa de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
