Connect with us

ACTUALITATE

Surse: Rusia va dezlănțui o „mare teroare" asupra protestatarilor din Herson

Publicat

turn rivne razboi ucraina

Rusia nu mai este dispusă să „joace frumos" cu protestatarii din orașul Herson, din sudul Ucrainei, și intenționează să-i răpească pe cei care ies în stradă în semn de sfidare față de invazia lor, susține o persoană căreia nu i-a fost dezvăluită identitatea, potrivit Sky News, citat de MEDIAFAX.

Într-o scrisoare despre care se crede că a fost scrisă de un informator pentru Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), apare informația potrivit căreia trupele au primit ordinul de a dezlănțui „marea teroare" asupra locuitorilor care se opun forțelor Kremlinului.

Scrisoarea, care a fost consultată de The Times, susținea că protestatarii au fost salvați până acum doar pentru că militarii ruși nu știau „cine anume trebuie capturat".

Informația mai arată că oamenii din Herson vor fi luați din casele lor noaptea și duși peste granița rusă dacă vor continua să protesteze.

„Chiar dacă va trebui să deportăm până la jumătate din oraș, suntem pregătiți pentru asta", se arată în scrisoare.

Există informații că numeroase persoane din Hersonul ocupat se luptă pentru a avea acces la alimente și medicamente. Orașul din sud, cândva un centru economic, se află sub ocupație rusă de la începutul invaziei.

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul ierarh meletie, arhiepiscopul antiohiei

Publicitate

Sfântul Ierarh Meletie este cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gura de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.

Sfântul Meletie s-a născut într-o cetate din Armenia, din părinti creștini. Învățând și iubind încă de mic dreapta credință, mai apoi, datorita vieții sale curate, el a fost rânduit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Cromatica – liant pictural”, Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Reunește lucrări de pictură, grafică

Publicat

expoziția „cromatica – liant pictural”, galeriilor de artă „Ștefan luchian”

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, organizează în perioada 11 februarie – 30 martie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Cromatica – liant pictural”. Aceasta reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, unele expuse în premieră la Botoșani.

Patrimoniul artistic al instituției muzeale...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent într-o gospodărie din Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Publicat

foto: incendiu violent într o gospodărie din coțușca. acoperișul unei case,

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, Stației Săveni și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu trei autospeciale de stingere,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe