UNTOLD ONE 2026 începe joi, 6 august, la Cluj-Napoca și continuă până duminică, 9 august. Aproximativ 200 de artiști sunt programați pe nouă scene, în cele patru zile și patru nopți de festival. Sting va susține principalul concert al primei seri, iar Zara Larsson, Lewis Capaldi și Flo Rida se numără printre marile nume care vor urca pe...
EVENIMENT
Suspect reținut în cazul cadavrului găsit fără membre pe marginea drumului, în Galați. Este cercetat pentru omor şi profanare de cadavre
Suspectul în cazul femeii găsite decedată pe marginea drumului de centură din municipiul reşedinţă este cercetat penal pentru infracţiunile de omor şi profanare de cadavre, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Liliana Istrate.
Potrivit acesteia, crima s-a petrecut în apartamentul suspectului, un bărbat de 75 ani, care i-a aplicat femeii de 63 ani trei lovituri de cuţit în zona vitală. Ulterior, cadavrul a fost tranşat în cadă, pus în saci şi dus pe marginea drumului de centură, unde a fost găsit în noaptea de miercuri spre joi.
"S-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de omor şi profanare de cadavre sau morminte. Omorul a avut loc în apartamentul principalului suspect, de 75 ani, fiind aplicate trei lovituri de cuţit în zona vitală. Cadavrul a fost apoi tranşat în cadă, pus în saci şi apoi lăsat în zona unde a şi fost descoperit. Principalul suspect a fost adus la audiere, timp în care se desfăşoară şi cercetarea la faţa locului. Victima avea 63 ani şi se cunoştea cu suspectul", a spus Istrate.
Cadavrul unei femei de 67 ani a fost găsit în cursul nopţii de miercuri spre joi pe marginea drumului de centură din municipiul Galaţi.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, femeia găsită decedată ar fi avut parte o moarte violentă, mâinile şi picioarele fiindu-i secţionate şi puse lângă cadavru. AGERPRES
EVENIMENT
Noi reguli de circulație în cartierul Gheorgheni. Primăria introduce sensuri unice pe două străzi
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță modificări ale regulilor de circulație în cartierul Gheorgheni. Noile reglementări vor intra în vigoare începând de miercuri, 5 august 2026.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță noi reglementări de circulație în cartierul Gheorgheni, astfel:
- Se va institui sensul unic de circulație de coborâre pe strada Hârlețului, dinspre strada Mihai Veliciu înspre...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UNTOLD 2026 începe joi la Cluj-Napoca: Programul pe zile, ore. Pe scenă va urca și Ionuț Fulea. Când cântă Sting și Lewis Capaldi
EVENIMENT
Modernizarea primului tronson al arterei de legătură între străzile Mărășești și Negruzzi din Alba Iulia. Contractul a fost semnat
Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat marți, 4 august, semnarea contractului pentru modernizarea primului tronson al arterei de legătură între străzile Mărășești și Costache Negruzzi.
"În această primă etapă vom moderniza sectorul cuprins între strada Mărășești și strada Gheorghe Doja, urmând ca investiția să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ISU Cluj: Scădere a incendiilor de vegetație și locuințe și a accidentelor cu descarcerare în primul semestru din 2026
La nivelul județului Cluj s-a înregistrat o scădere a incendiilor de vegetație, a celor de locuințe și a accidentelor rutiere la care a fost nevoie de descarcerare pe primul semestru al acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat, marți, șeful ISU Cluj, col. Gabriel Drînda.
Acesta a declarat că la nivelul instituției au fost înregistrate în același interval peste 13.000 de misiuni –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
