EVENIMENT
Sute de amenzi aplicate de polițiștii din Dâmbovița, într-o singură zi. Cele mai multe, pentru viteză peste limita legală
Un număr de 300 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii din Dâmbovița, în urma controalelor efectuate în cursul zilei de vineri, pe raza județului. Cele mai multe au fost aplicate șoferilor pentru nepurtarea centurii de siguranță și pentru depășirea limitei de viteză.
Potrivit unu comunicat al IPJ Dâmbovița, pe parcursul zilei de vineri, 13 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile organizate pe raza județului Dâmbovița, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Obiectivul principal al polițiștilor este acela ca fiecare deplasare pe drumurile publice sa se realizeze în condiții de siguranță.

În cadrul acțiunilor desfășurate ieri, polițiștii au aplicat 300 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 85.260 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 66 au fost pentru nerespectarea regimului vitezei, 74 pentru neportul centurii de siguranță și 26 pentru abaterile comise de bicicliști sau pietoni.
11 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare, reținute de polițiști
Totodată, polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare și au reținut 11 permise de conducere.
Polițiștii vor continua activitățile organizate pe raza întregului județ, pentru prevenirea producerii unor evenimente nedorite.
Polițiștii le recomandă tuturor participanților la trafic sa respecte cu strictețe regulile privind circulația pe drumurile publice.
EVENIMENT
Rectorul Universității din Alba Iulia, în cărți pentru funcția de ministru al Educației. Ce spune Breaz și conducerea PNL Alba
Rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, ar ”fi în cărți” pentru funcția de ministru al Educației. Momentan ministerul este condus prin interimat de premierul Ilie Bolojan, care are misiunea de a găsi un candidat pentru funcția de ministru, după demisia lui Daniel David.
Apariția numelui lui Daniel Breaz pentru un posibil fotoliu de ministru al Educației nu este o noutate, sau o surpriză, dorința sa (pentru o funcție de ministru) fiind...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Elev clujean, locul întâi la un concurs de para badminton în Egipt. Merită toate felicitările
Alin Cristian Băican, elev în clasa a X-a A la Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Cluj-Napoca, a câștigat locul 1 și medalia de aur în proba de dublu masculin SH6, alături de sportivul Prem Chand Potnuru (India), la competiția Para Badminton International 2026 desfășurată în Egipt.
Potrivit Comitetului Paralimpic Român, cei doi s-au impus în finală în fața perechii Gonçalo Batista (Portugalia) / Jesus Salva...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Competiție cu roboți LEGO la Alba Iulia. Aproape 300 de elevi participă la un campionat regional de robotică
Aproape 300 de elevi din Alba, dar și din alte județe din țară s-au adunat sâmbătă, 31 ianuarie 2026 la Alba Iulia la competiția Regionala FIRST LEGO League Challenge.
Este vorba despre o competiție de robotică care se adresează elevilor de toate vârstele, de la clasele primare și până la elevi de liceu.
La Alba Iulia participă 21 de echipe de elevi, zece dintre ele fiind din județul Alba, a transmis Petru Fica, organizator al evenimentului. Mai exact este vorba despre echipe...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Transylvania Open începe la Cluj. Tabloul principal a fost stabilit. Jaqueline Cristian, misiune dificilă încă din primul tur
Cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA 250 debutează sâmbătă, 31 ianuarie, la BTarena din Cluj-Napoca și se anunță a fi una dintre cele mai puternice din istoria turneului.
Cu un tablou principal extrem de competitiv, competiția le aduce în prim-plan pe cele mai valoroase jucătoare românce ale momentului, dar și nume importante din circuitul WTA, în frunte cu Emma Răducanu, favorita principală a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
