EVENIMENT
Sute de camioane aşteaptă zece ore la Nădlac II pentru a intra în ţară

Sute de camioane aşteaptă în coloane pe teritoriul Ungariei pentru a intra în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, vineri după-amiază, iar timpul necesar pentru tranzitare este de cel puţin zece ore, atât din cauza numărului mare de automarfare, cât şi pe fondul triajului epidemiologic.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că la PTF Nădlac II se face controlul pe şapte artere de intrare dedicate traficului greu, însă se aşteaptă peste 600 de minute.
„Timpul mare de aşteptare pentru parcurgerea formalităţilor este cauzat de numărul ridicat de mijloace de transport marfă care se prezintă la frontieră pe sensul de intrare, cât şi pe fondul triajului epidemiologic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei.
EVENIMENT
Romii din Cluj, apel la parlamentari să nu susțină proiectul de lege privind căsătoriile timpurii, inițiat de ministrul Manole

Partida Romilor ”Pro Europa” Cluj face un apel public către toți deputații și senatorii clujeni, în numele comunităților de romi tradiționali din județ, să intervină pentru a opri adoptarea legii propuse de ministrul Muncii, Florin Manole, privind sancționarea așa-numitelor „căsătorii timpurii”.
”Această inițiativă legislativă a stârnit îngrijorare și nemulțumire profundă în rândul…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Urs observat la Jidvei, în apropierea cramei din localitate. A fost transmis mesaj Ro-Alert. Intervin jandarmii

Un urs a fost observat, duminică seara, în comuna Jidvei, în apropierea cramei din localitate, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică seara.
La fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.
Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau chiar a vieții populației din zonă, ISU Alba a emis mesaj Ro-Alert.
foto:…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Un accident s-a petrecut pe DN 7 la Sebeș, duminică seara. Din primele date, sunt implicate două autovehicule.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical.
Revenim cu amănunte.
Citește mai mult pe Alba24.ro

Analistul economic Radu Georgescu explică diferențele dintre taxele pe salariu plătite de un angajat în SUA comparativ cu unul din România, diferențele fiind clar în favoarea americanilor. Potrivit acestuia, dacă în România taxele pe salariu ajung la 42%, în SUA acestea sunt de 37%.
”Daca in SUA ar veni vreun polician si ar spune ca vrea sa creasca taxele, probabil intr-o ora ar iesi razboi civil
Vad la TV…
Citește mai mult pe Cluj24.ro