Connect with us

EVENIMENT

Sute de forțe și voluntari îl caută pe Sebastian, copilul de 7 ani, dispărut de acasă

Publicat

Sute de forțe MAI și voluntari îl caută de aproape 24 de ore pe Sebastian Ionel Corbei, copilul de 7 ani, care a dispărut de acasă, din localitatea Vânători, județul Arad. Mama a alertat autoritățile, inițial spunând că băiatul era la joacă, apoi că a plecat la o stână din afara localității.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Arad, împreună cu structurile teritoriale ale MAI, îl caută pe băiatul în vârstă de 7 ani, rătăcit în zona localității Vânători.

Polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, sâmbătă, în jurul orei 19.00, de mama copilului, care le-a spus oamenilor legii că fiul ei, Sebastian Ionel Corbei, a plecat, în jurul orei 16.30, de acasă, la o stână din extravilanul localității și nu s-a mai întors.

Băiatul are 1,20 metri înălțime, păr șaten, față ovală, constituție astenică.

Nu se cunoaște îmbrăcămintea pe care o purta copilul la momentul dispariției.

Persoanele care au informații ce pot duce la depistarea minorului sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Activitățile de căutare au fost declanșate imediat după sesizare, fiind în desfășurare și la acest moment, pe o zonă extinsă de 30 de kilometri pătrați.
Forțele de ordine au fost suplimentate, fiind implicați în căutări 47 de polițiști cu 18 autospeciale, 22 de jandarmi cu 6 autospeciale, 3 câini de urmă, unul aparținând I.P.J. Arad și 2 aparținând I.J.J. Arad, 22 de pompieri cu 4 autospeciale, 10 polițiști de frontieră cu 3 autospeciale si 2 autospeciale cu camere de termoviziune, 6 polițiști locali cu 2 autospeciale, 18 pădurari precum și 120 de voluntari cu autoturisme de teren.

De asemenea, a fost solicitat și elicopterul M.A.I.

Sursa: Mediafax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ilie Bolojan: Record în România. 137,5 miliarde de lei investiți în dezvoltare în 2025, cel mai mare nivel din ultimii 36 de ani

Publicat

ilie bolojan presedinte interimar.jpg






Investițiile publice realizate de statul român în 2025 au ajuns la 137,5 miliarde de lei, echivalentul a 7,2% din PIB, marcând cel mai ridicat nivel din întreaga perioadă postdecembristă. Peste jumătate din această sumă a provenit din fonduri europene, potrivit datelor prezentate sâmbătă de premierul Ilie Bolojan.

Anul 2025 intră în istoria economică a României ca fiind cel mai ambițios din punct de vedere...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Numerele la LOTO, la extragerea din 11 ianuarie, aduc premii uriașe. Reporturi de milioane de euro la tragerile Loto 6/49 şi Joker

Publicat

loteria română suplimentează fondurile de câștiguri pentru tragerile speciale loto

Numerele la LOTO, la extragerea din 11 ianuarie, aduc premii uriașe. Cele mai mari reporturi, de milioane de euro, sunt la tragerile Loto 6/49 şi Joker.

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 11 ianuarie, după ce Loteria Română a acordat peste 27.200 de câştiguri, în valoare totală de 1,83 milioane de lei, la tragerile loto de joi, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, la Loto 6/49 se înregistrează...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ChatGPT Sănătate, lansat de OpenAI: Va permite răspunsuri la întrebări medicale concrete, va citi analizele și va oferi sfaturi

Publicat

chatgpt sănătate, lansat de openai: va permite răspunsuri la întrebări

ChatGPT Sănătate, lansat de OpenAI: Aplicația va permite răspunsuri la întrebări medicale concrete, citirea rezultatelor analizelor de sânge și oferirea de sfaturi de sănătate adaptate utilizatorului.

Platforma condusă de Sam Altman a subliniat faptul că sănătatea este unul dintre cele mai populare subiecte pe care utilizatorii le discută cu asistentul lor de inteligență artificială.

Vezi și: Noul sistem AI de diagnosticare medicală este de 4 ori mai eficient decât medicii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Drama unei tinere căsătorite cu un deținut care a ucis-o după eliberarea din pușcărie. Caz judecat la Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat

drama unei tinere căsătorite cu un deținut care a ucis o

59 de femicide au avut loc în România, în anul 2025. Unul dintre ele este greu de descris în cuvinte. Este cazul unei tinere din Hunedoara, Adriana, care a fost ucisă de soțul său în bătaie. A lovit-o timp de 15 minute cu un scaun, a rupt o mătură de ea și a lovit-o cu pumnii și picioarele. În timp ce femeia se văita de durere, acesta s-a culcat lângă ea. Când s-a trezit, a văzut că Adriana era moartă.

După o condamnare la Tribunalul Hunedoara, criminalul, Augustin Lucian...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe