Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, depusă de deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei, va fi dezbătută luni, în plenul Camerei. Votul pe...
Sindicatul Național al Grefei Judiciare ”Dicasterial” anunță suspendarea, joi, a activității la nivelul tuturor instanțelor și parchetelor din țară, inclusiv ședințele de judecată, timp de 4...
Nemulţumiţi de faptul că lucrează într-un spaţiu impropriu şi că viitorul centru integrat de transplant nu figurează pentru finanţare prin PNRR, ci se află doar pe...
Aproape 20 de membri ai USR participă, vineri, începând cu ora 15, în fața Prefecturii Cluj la un protest față de pierderea a peste 700 de...
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi, și-a dat joi, 13 iulie, demisia din funcţie, pe fondul scandalului privind tortura din centrele de bătrâni. Informația a...
Nicolae Ciucă și-a anunţat luni, 12 iunie, demisia din funcția de premier al României și, odată cu această demisie, se consideră demis întreg Guvernul. Noul Guvern...
USR Cluj cere demisia lui Daniel Buda după ce instanța s-a pronunțat, marți, în cazul pliantelor flase. Potrivit instanței, PNL Cluj, dar și doi membri ai...
Mecanicul trenului de pasageri care a provocat accidentul din judeţul Teleorman a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore de către poliţişti. Procurorii care instrumentează dosarul...
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și-a anunțat demisia de la șefia filialei PNL din sectorul pe care îl reprezintă, marți, 28 februarie, și a explicat care...
PSD îi cere demisia lui Nicuşor Dan. Ce anume a declanşat reacţia pesediştilor PSD îi cere demisia lui Nicuşor Dan. Ce anume a declanşat reacţia pesediştilor...
După demisia lui Nicola Sturgeon se dă startul cursei pentru a deveni următorul lider al PNS Scottish Government Nicola Sturgeon a ajuns la putere fără opoziţie...
Este criză guvernamentală în Republica Moldova. Premierul Natalia Gavrilița și-a dat demisia după un an și jumătate de când fusese învestită în această funcție. Anunțul a...
Câștiga peste 1.000 de euro la stat, dar a decis să-și dea demisia după cicni luni de zile, în semn de protest pentru că se plictisea...
Înainte cu doar cinci luni de cel mai important moment politic al anului, rotativa guvernamentală, PSD iese la atac și cere demisia primarului general al Capitalei,...
Joi, în faţa Palatului Cotroceni, câteva zeci de persoane s-au adunat la un protest organizat de comunitatea Declic, pentru a-i cere preşedintelui Klaus Iohannis demiterea ministrului...
Un protestatar l-a întâmpinat, joi seara, pe ministrul Lucian Bode pe Aeroportul din Cluj-Napoca având o pancartă pe care scria: „Demisia Lucian Bode! Rușinea Sălajului”. Citește...
Supărarea cauzată de votul negativ al Austriei pentru aderarea la Schengen nu a trecut, astfel că boicotul asupra acestui stat, prin diverse metode, continuă fără întrerupere....
Conducătorul scuderiei Ferrari, Mattia Binotto, şi-a prezentat demisia. Va părăsi funcția de director din 31 decembrie. „Începe procesul de identificare a noului director al scuderiei Ferrari”,...
Încă de când Eon Musk a preluat compania Twitter, lucrurile nu par să meargă într-o direcție prea bună. De data aceasta este vorba despre directorii pentru...
Președintele USR Cătălin Drulă îi cere demisia de urgență din Guvern sau, în caz contrar, revocarea lui Lucian Bode din fruntea MAI, după ce Comisia de...