Sezonul sărbătorilor de iarnă a venit, iar asta însemană că se apropie și Revelionul. La trecerea dintre ani, avem obiceiul să aprindem artificii sau să dăm...
Distrugerea hainelor nevândute va fi interzisă în Uniunea Europeană. Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns marţi la un acord în acest sens. Acesta se referă...
Staționarea cu motorul pornit va fi interzisă prin modificarea codului rutier. Totul pleacă de la o inițiativă civică dezvoltată în București, care are drept finalitate un...
Vânzarea porcilor crescuți în gospodării va fi interzisă și vor exista restricții și la transportul animalelor. Noile norme ANSVSA au fost emise cu puține săptămâni înainte...
Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi interzisă. Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect care vizează stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a efectelor...
Proiectul de lege prin care este interzisă carnea sintetică şi produsele din această carne a fost adoptat luni de Senat. Prin actul normativ, se interzice comercializarea...
Accidentul de duminică din comuna clujeană Sânpaul putea fi evitat dacă ciobanul, sau cine l-a trimis seara cu oile, ar fi știut că este interzisă circulația...
Carnea artificială, interzisă în România: Parlamentarii români au interzis la noi în țară carnea creată în laborator, care nu va putea fi comercializată în țara noastră. ...
Românii care stau la curte riscă amenzi usturătoare dacă nu țin cont de prevederile Legii Compostului prin care se interzice arderea frunzelor uscate în propria curte....
Făina din insecte a fost interzisă prin lege în produsele tradiționale românești. Potrivit legii, pe eticheta produselor alimentare se va regăsi denumirea alimentului nou autorizat astfel:...
Simona Halep a fost suspendată din tenis pentru patru ani, fiind găsită vinovată pentru dopaj. Anunțul a fost făcut marți de Agenția Internațională de Integritate a...
Vânzarea băuturilor energizante și a țigărilor electronice către minori ar putea fi interzisă. Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a inițiat două proiecte de lege...
ANPC atrage atenția consumatorilor că pe piața din România sunt comercializate mai multe mărci de parfumuri care au în compoziție o substanță chimică periculoasă, care poate...
Parfumuri care conțin lilial, o substanță ce poate provoca efecte adverse grave, au fost găsite la un control al inspectorilor ANPC în magazine din București și...
Pe strada București șoferii nu mai au voie să își parcheze mașinile, pe ambele sensuri de circulație. Anunțul a fost făcut de reprezentații Primăriei Alba Iulia,...
Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a declarat miercuri că evaluează „cu toate instituțiile implicate” posibilitatea interzicerii conturilor de Tik Tok pentru instituţiile din România, așa cum se...
Cazul medicului de la Iași care este acuzat de abuz în serviciu pentru o serie de operații de montare a unor stimulatoare cardiace a devenit subiect...
Un proiect de lege depus la Parlament prevede interzicerea vânzării de trofeee de urși. De asemenea, carnea de urs provenită din braconaj va fi donată centrelor...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că de marți, 03 ianuarie 2023 până joi, 5 ianuarie 2023, se vor executa lucrări de reabilitare...
Salariile nu se vor mai putea plăti în numerar ci doar pe card, arată un proiect de lege adoptat la Senat și care va fi trimis...