Astronauţii care vor explora suprafaţa Lunii vor fi expuşi unui nivel de radiaţii de aproximativ 60 de microsieverţi pe oră, de cinci până la 10 ori...
Un accient rutier s-a produs, duminică seara, pe DN 15 E 60, pe raza comunei Luna din județul Cluj, în urma căruia un tânăr de 18...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, declară că urmează „o lună grea” în lupta cu pandemia de COVID-19, din cauza campaniei electorale şi a deschiderii anului şcolar. Nelu...
Prima lună de toamnă păstrează multe dintre caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind călduroasă, cel puţin în primele două decade, iar precipitaţiile vor fi mai reduse...
Debitul apelor Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele trei zile, până la valoarea de 4.200 metri cubi/secundă (mc/s), apoi...
Luna trecută a fost cea mai caldă lună mai înregistrată la nivel global de la începerea măsurătorilor în 1981 de către Serviciul pentru schimbări climatice Copernicus...
Luna octombrie din acest an a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în lume. Potrivit Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, este a cincea...
Prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind călduroasă, cel puţin în primele două decade, iar precipitaţiile vor fi mai reduse...
Luna ar apărea mai strălucitoare decât soarele, dacă ochiul uman ar putea vedea radiații cosmice de energie ultra-înaltă, potrivit unor experți care au analizat datele obținute...
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/ a anunţat miercuri că vânzările de autoturisme noi în Europa (UE plus ţările EFTA) au înregistrat o scădere de 7,9%...
Luna iulie aduce o mulțime de tradiții și obiceiuri. Este sărbătoarea Sfântului Ilie și se spune că, cât va fi mai cald în iulie, cu atât...
La exact 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11, în data de 16 iulie 1969, Luna va oferi marţi spectacolul unei eclipse parţiale care...
Preţurile de consum au scăzut cu 0,23% în iunie 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 2,98% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp...
Temperaturile mai scad de la mijlocul lunii iulie și se vor apropia de valorile obișnuite ale acestei perioade, informează ziarul Alba24.ro. Vor mai fi câteva zile...
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, până în 15 iulie. Vremea se apropie de regimul termic normal al veri,...
Platforme de tip ridesharing, ca Uber, Bolt sau Clever, au fraudat bugetul statului, în ultimii patru ani, obţinând venituri ilicite din activităţi neautorizate pe teritoriul ţării...
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 4,6% în mai, după decizia Guvernului de a reduce subvenţiile pentru vehiculele hibride plug-in (reîncărcabile), transmite...
Apartamentele s-au ieftinit în luna mai cu 0,4% la nivel naţional, faţă de luna anterioară, de la 1.228 la 1.224 euro pe metru pătrat, după ce...
Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru următoarele 4 săptămâni, până în 1 iulie. Vremea se menține mai caldă ca în mod obișnuit pentru...
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în aprilie cu 0,12%, ajungând la 1.707.354, comparativ cu 1.705.183 de poliţe PAD active la...