Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române va participa împreună cu Societatea Naţională Nuclearelectrica SA la proiectul de cercetare privind istoria Dosarului Nuclear...
Diplomatul rus Serghei Riabkov a avut o intervenţie în cadrul Conferinţei ONU privind Dezarmarea, organizată la Geneva, în cadrul căreia a acuzat Statele Unite şi aliaţii...
Comisia Europeană nu va propune sancţiuni împotriva sectorului nuclear din Rusia – surse Comisia Europeană anunţase iniţial că statele din cadrul Uniunii Europene vor elabora planuri...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că riscul unui război nuclear este în creştere pe fondul conflictului din Ucraina, dar a insistat că Rusia nu...
Amenințarea unui accident nuclear în Ucraina ridică îngrijorări. Președintele francez Emmanuel Macron va avea o întâlnire importantă cu liderul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), duminică,...
Ascunzătoarea secretă a președintelui rus Vladimir Putin în caz de război nuclear a fost descoperită. Locul este impresionant și se desfășoară pe zeci de kilometri, conform...
Rusia și Franța și-au dat mâna de dragul științei. Zilele trecute, Kremlinul a expediat unul dintre cei șase magneți giganți necesari pentru programul de fuziune nucleară...
Virgil Popescu a primit asigurări pentru suportul SUA pentru dezvoltarea programului nuclear civil al României. „Am avut o nouă întâlnire de lucru cu Jose W. Fernandez,...
Rusia se pregătește pentru un scenariu nuclear. Președintele rus Vladimir Putin a supervizat miercuri, 26 octombrie, antrenamentul forțelor de descurajare strategică ale Moscovei, trupele responsabile de...
Amenințarea războiului nuclear a planat și a băgat frica în inimile a milioane de oameni din întreaga lume cu doar câteva decenii în urmă. Până de...
În urmă cu două zile, s-a vorbit despre faptul că uriașul submarin nuclear rusesc Belgorod, care transportă una dintre cele mai periculoase arme ale Kremlinului, nu...
De când Rusia a invadat Ucraina, nimic nu mai pare imposibil, nici măcar un atac nuclear. Tocmai din acest motiv, este bine ca oamenii să fie...
În contextul pericolului tot de mare a unui atac nuclear declanșat de Rusia în Ucraina, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a decis...
Reprezentanții Comisiei pentru Controlul Activităților Nucleare au pus bazele unui nou plan național de răspuns la urgența nucleară sau radiologică. Aceștia au venit cu noi scenarii...
Președintele rus Vladimir Putin a chemat 300.000 de rezerviști pentru a lupta în Ucraina și a susținut un plan de anexare a unor teritorii din țara...
Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a cerut luni Rusiei şi Chinei să se implice în negocieri în sensul stabilirii unui cadru multilateral pentru controlul arsenalelor nucleare,...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus, marți, cum se administrează pastilele de iodură de potasiu către persoanele de până la 40 de ani, pentru a nu...