Siteurile pentru adulți vor putea fi accesate doar cu identitate digitală, de la sfârșitul anului 2026. Comisia Europeană pregătește schimbări prin care să se asigure că...
Publicitate Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul public, din localitatea Coșula, un autoturism condus de către un bărbat, de 53 ani,...
Publicitate Nominalizarea premierului a fost amânată pentru vineri dimineață, pe fondul neînțelegerilor dintre partide privind împărțirea portofoliilor, potrivit presei centrale, care citează surse din cadrul negocierilor,...
Publicitate Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au organizat o acțiune pentru combaterea abaterilor la regimul legal de viteză în zonele cu risc ridicat de producere...
Liceul Tehnologic Special Dej, instituție de învățământ aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a inaugurat noua sală de haloterapie, terapie cu sare, în urma unei investiții...
Cinci elevi din Apuseni, premiați de Cupru Min Abrud: conducerea Cupru Min Abrud a premiat financiar performanțele elevilor din Țara Moților, zona unde compania își desfășoară...
Evenimentul Dog Walk de la Cluj-Napoca va fi reprogramat pentru această toamnă din motive organizatorice. ””Ne dorim ca ediția de anul acesta să rămână un reper...
Ce valoare vor avea voucherele pentru energie. Două variante sunt luate în calcul: 36 sau 72 de lei. Aproximativ 3,5 milioane de gospodării vor beneficia de...
Noi reguli pentru motocicliști și mopede. Un proiect de lege înregistrat la Senat propune modificarea Codului Rutier 2025 pentru fluidizarea traficului și reducerea poluării aerului. Se...
Anchetă DNA pentru cumul ilegal de salarii și pensii: Un amplu scandal de corupție a izbucnit la Primăria Iași, condusă de primarul Mihai Chirica, după o...
Publicitate Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea...
Președintele Nicușor Dan a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru,...
Proiect pentru extinderea Spitalului din Câmpeni. Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate a anunțat pe 17 iunie depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru...
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anunță instituirea unei serii de restricții de circulație, în contextul desfășurării Raliului Clujului 2025, ediție aniversară ce marchează 50 de ani...
În parohiile Arhiepiscopiei de Alba Iulia s-a desfășurat în prima parte a lunii o amplă colectă de fonduri și bunuri pentru sprijinirea celor grav afectați de...
Mai multe produse cosmetice vândute și în România se regăsesc în alertele europene privind risc pentru utilizatori. InfoCons informează că acestea prezintă risc chimic sau microbiologic. Produsele...
Te-ai întrebat vreodată cum poți să-ți încerci norocul la Baccarat fără să-ți pierzi banii prea repede? E un joc care pare mai elegant decât restul, cu...
O intervenție de urgență a fost necesară în noapte de marți spre miercuri, pe drumul județean DJ 108C, în localitatea Răchițele, din cauza căderilor masive de...
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță suspendarea imediată a tuturor programelor de finanțare aflate în derulare, inclusiv lansarea mult-așteptatei sesiuni Rabla pentru persoane fizice, care trebuia...
Publicitate Instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestare preventivă pentru 30 de zile, a unui tânăr de 31 de ani, din...