Turiștii care vizitează Munții Apuseni se pot bucura de răcoare și de peisaje subterane spectaculoase în Peștera Ghețarul de la Vârtop, aflată în Parcul Natural Apuseni,...
Un electrician sau un instalator poate să câștige la Sebeș mai mult decât primarul municipiului. Declarația aprține chiar primarului din Sebeș, Dorin Nistor. Acesta a vorbit...
Compania de salubritate Supercom continuă să își susțină nevinovăția în cazul mirosului pestilențial care a fost înregistrat în Cluj-Napoca la începutul spăptămânii și precizează că sursa...
Noi testări gratuite pentru femeile din Cluj, dar și din alte județe din regiunea Nord-Vest se vor putea face la Cluj Arena. Institutul Oncologic „Prof. Dr....
Inteligenţa artificială poate fi transformată într-o armă şi trebuie să fie controlată de oameni, a declarat preşedintele Microsoft, Brad Smith, într-un interviu exclusiv acordat CNBC. ”Cred...
Valeriu Iftime a ales să îl instaleze pe Dan Alexa în funcția de antrenor al lui FC Botoșani, cu toate că negocierile cu Nicolae Dică ajunseseră...
Programul „Microbuze electrice pentru elevi” a fost lansat joi, 24 august, de Ministerul Mediului. Potrivit ministrului Mircea Fechet, programul are un buget de 300 de milioane...
Deprecierea monedei unice față de cea americană, piețele anticipând o încetinire din partea BCE a procesului de majorare a dobânzilor, a afectat și monedele de la...
”Ce rău poate să se întâmple?”, își zise dealerul, care tocmai îi vânduse unui tânăr de 19 ani un joint și niște pastile. ”Mai scot și...
La sfârșitul săptămânii trecute a fost publicată minuta ședinței de politică monetară a BNR care s-a desfășurat în data de 7 august. În aceasta se arată...
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Federația Română de Fotbal (FRF) au încheiat recent un protocol care pune bazele unor programe pentru formarea și perfecționarea antrenorilor...
Ministerul Economiei, Antreprenoratului și Turismului va acorda finanțări nerambursabile operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice care doresc să realizeze investiții în infrastructura turistică, balneară, culturală,...
Situația din azilele de bătrâni din România continuă să rămână o problemă, în ciuda controalelor (anunțate cu câteva zile înainte) făcute de autorități în toate județele...
Meteorologii cred că alteranța de vreme rece cu vreme caldă ar putea aduce din nou fenomene extreme în România. Meteorologul ANM, Roxana Bojinariu, vorbește despre o...
Perseide 2023: Amatorii de fenomene astronomice au ocazia, în august, să observe cel mai spectaculos eveniment al verii. În următoarele zile, va fi maximul curentului de...
Vineri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din comuna Mihai Eminescu. În urma...
Partidul Național Liberal vrea comasarea alegerilor în anul 2024, când ar urma să aibă loc 5 tururi de scrutin. Discuțiile sunt aprinse în spațiul public și...
Călătoriile spre mai multe destinații europene sunt mai ieftine decât cele interne. Astfel, Austria, Germania, Marea Britanie și Italia se numără printre cele mai ieftine destinații...
Universitatea Cluj s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins, joi seara, UTA cu scorul de 1-0. Primarul Emil Boc a fost în tribune...
O tablă de slănință, înfășurată într-o pungă de plastic, a fost abandonată în baia Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj de către un pasager care pleca din...