Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras proiectul privind preţurile poliţelor RCA pentru a realiza o analiză a observaţiilor apărute, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt...
Preţurile locuinţelor în câteva pieţe importante vor continua să scadă în anul 2023, potrivit unui sondaj realizat de Reuters în rândurile analiştilor pieţei imobiliare. Creşterea ratelor...
Minivacanţa de Paşte dă startul, în acest an, sezonului estival pe litoralul autohton, în condiţiile în care în staţiunile de la Marea Neagră sunt aşteptate câteva...
Majoritatea românilor consideră că puterea de cumpărare a scăzut în anul 2022 şi sunt pesimişti cu privire la evoluţia nivelului de trai în 2023, potrivit unui...
Trei sferturi dintre români (74%) cred că, în contextul creșterii prețurilor, oamenii vor fi tentați să cumpere produse de pe piața neagră, la prețuri mai mici,...
Retailerii francezi au fost de acord să ofere cel mai mic preţ posibil la produsele alimentare de bază, pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă inflaţiei...
Rovinieta ar putea deveni mai scumpă pentru toți șoferii cu un procent între 39 și 66%. Ministerul Transporturilor lucrează la schimbarea planului tarifar, iar transportatorii sunt...
Speriaţi de preţurile mari şi volatile, marii cumpărători mondiali de grâu şi-au redus achiziţiile în avans. În schimb asta îi face mai expuşi la posibilele explozii...
Companiile din sectorul economic „petrol și gaze” au încasat mult mai mulți bani în ultimii 2 ani, pe fondul creșterii prețurile la energie. Dar au și...
Peste 151 de companii din 10 ţări vor oferi, în perioada 23 – 26 februarie, la Târgul de Turism al României – ediţia de primăvară, vacanţe...
Clienții E.ON Energie România sunt avertizați să nu ia în considerare și să nu deschidă documentele atașate și link-urile transmise în e-mailuri de tip phishing (tentativă...
E.ON Energie România își avertizează clienții să nu ia în considerare și să nu deschidă documentele atașate și link-urile transmise în e-mailuri de tip phishing (tentativă...
Fiscul scoate la vânzare 7 avioane mari de pasageri, care au aparținut companiei Tender SA, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender. Pentru șase dintre ele,...
Cheltuielile pentru tratamentul cancerului s-au dublat în ultimii cinci ani, de la aproape 1,5 miliarde de lei în anul 2017 la 3,9 miliarde lei în credite...
Preţul mediu al unui apartament din România a crescut cu 47,2% în ultimii opt ani, la nivel naţional. Locuinţele nou construite s-a scumpit cu 38%, iar...
Preţul plătit de pacienţii care vor consultaţii medicale în clinicile private a crescut, comparativ cu anul trecut, cu procente cuprinse între 10% şi 30%, din datele...
Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global , anunță astăzi...
În Cluj-Napoca, pentru festivalul UNTOLD, fanii găsesc mai multe opțiuni de cazare – fie în hoteluri, fie în căminele studențești din oraș. UNTOLD este cel mai...
Preţul locuinţelor din Uniunea Europeană a înregistrat o creştere de 49,2% în perioada cuprinsă între 2010 şi trimestrul al treilea din anul 2022, iar România a...
Tarifele practicate în Cimitirul municipal din Alba Iulia, respectiv taxele pentru săpat groapa, gropari, închis/deschis placă, închiriat capelă, închiriat capac frigorific sau tariful de întreținere a...