În luna septembrie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.732 lei, cu 44 lei (+0,8%) mai mare decât în luna august, iar câştigul salarial mediu...
Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 156.297 persoane în septembrie 2021, cu 647 persoane mai puţin faţă de luna anterioară, potrivit...
Rusia a înregistrat luna septembrie cu cel mai mare număr de decese de după cel de-al doilea război mondial, chiar înainte ca vârful actualului val al...
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 87,1 miliarde de lei, la 30 septembrie 2021, în creştere cu 24,7% faţă de nivelul existent...
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,3% în luna septembrie 2021, de la 5,3% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu...
Luna septembrie din acest an a fost, la nivel global, una dintre cele patru cele mai călduroase astfel de perioade de la debutul înregistrărilor, în 1979,...
Debitul Dunării la intrarea în ţară se va situa la 2.700 metri cubi/secundă (mc/s) în următoarele zile, sub mediile multianuale ale lunilor septembrie şi octombrie, reiese...
Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva Covid-19 va începe în România în 28 septembrie, a anunțat miercuri premierul Florin Cîțu. Potrivit premierului, decizia a...
Câteva trenuri care circulă pe raza regionalelor Timișoara, Iași și Cluj-Napoca vor fi anulate sau pasagerii vor fi preluați de mașini, în septembrie și octombrie, din...
Ultima săptămână a lunii septembrie va fi una cu temperaturi care par mai degrabă de sfârșit de lună octombrie. În prima parte a săptămânii va fi...
Programul E-facturare va intra în teste din 15 septembrie și va fi live din 1 octombrie, a anunțat, miercuri, premierul Florin Cîțu. „Am spus că din...
Sfânta Maria Mică este sărbătorită de creștini pe data de 8 septembrie a fiecărui an. În această zi de sărbătoare, peste 1,8 milioane de femei și...
Cea de-a doua săptămână de toamnă va fi una stabilă și lipsită de precipitații. Vor fi temperaturi apropiate de normal și chiar în ușoară creștere în...
După spectacolul oferit de către Antares (planeta gigant) şi Perseidele, în septembrie mai putem observa patru planete: Mercur, Venus, Jupiter, Saturn. „Septembrie ne aşteaptă cu trei...
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Meteorologii anunță că următoarele două zile vor mai fi caniculare, apoi încet temperaturile încep...
Temperaturile vor fi normale în toate regiunile țării. Meteorologii anunță ploi în ultima săptâmână din august, dar și la mijlocul lunii septembrie Vă prezentăm prognoza meteo ...
Temperaturile vor fi ușor mai coborâte decât cele normale săptămâna aceasta, apoi, la începutul lunii septembrie devin normale pentru începtul toamnei. Administrația Națională de Meteorologie (ANM)...
Administrația Națională de Meteorologie a publicat, vineri, prognoza pe patru săptămâni. Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, în special în prima săptămână a intervalului....
Google va bloca, de la finele lunii septembrie, accesul utilizatorilor Android care folosesc versiunea 2.3.7 – Gingerbread – și versiunile anterioare. Începând cu 27 septembrie, toate...
Coordonatorul campaniei de vaccinare din România Valeriu Gheorghiță a declarat marți că este foarte probabil ca din luna septembrie să se ia decizia de vaccinare cu...