Statul va suporta cheltuielile cu repatrierea românilor decedați în străinătate. Legea care prevede condițiile în care vor fi decontate aceste cheltuieli a fost promulgată, vineri, de...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că România nu poate suporta ”un sistem bugetar ca cel în care suntem acum” dar a spus în același timp că...
Creditul Fermierului, aprobat de Guvern. Executivul a adoptat în ședința de joi, 8 februarie, o ordonanță de urgență privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul...
Legea privind extinderea ordinului de protecţie a fost modificată la Senat. Potrivit Ministrului Justiției, Alina Gorghiu, a fost introdus principiul că agresorul plăteşte. Aceasta a precizat...
Două grupuri din Alba formate din 49, respectiv 28 de persoane, aflate în pelerinaj în Israel, ar urma să plece spre ţară cu avionul de pe...
Uniunea Europeană este tot mai decisă să pună capăt erei centralelor termice pe gaz, astfel că acestea vor dispărea treptat din „peisaj”. Germania, una dintre marile...
Dan Petrescu, antrenorul campioanei României CFR Cluj, a avut o reacție dură înainte de meciul direct cu Sepsi OSK de luni seara din runda curentă a...
Cristian Pomohaci a dezvăluit că nu îi place Crăciunul. Fostul preot, care a fost acuzat de pedofilie, a explicat care este motivul pentru care nu se...
Mai mulți locuitori cer Primăriei Cluj-Napoca să adopte o lege locală, o hotărâre a Consiliului Local, care să se refere la deținerea de animale și la...
Trei dintr-un foc. Într-o singură ședință a Comisiei de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca vor fi analizate trei proiecte aflate în zone de case pe strada Brâncuși,...