Un număr de 128.400 doze de vaccin Moderna sunt aduse, vineri, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din Bucureşti, informează Comitetul Naţional de Coordonare...
Peste două miliarde de vaccinuri Covid-19 au fost administrate în întreaga lume, potrivit calculelor AFP extrase din surse oficiale. Numărul vine la puţin peste şase luni...
Jumătate din populaţia adultă din Marea Britanie a primit ambele doze de vaccin anti-COVID-19, potrivit ultimelor cifre oficiale, relatează joi dpa. Datele au fost publicate la...
Norvegia va dona un milion de doze de vaccin anti-COVID-19 pentru ţările mai sărace prin programul de distribuire COVAX, cofondat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS),...
Peste 50% dintre adulţii din Statele Unite sunt complet vaccinaţi, conform Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), relatează dpa. Datele CDC se referă la persoanele...
Cei care intră în țară pe la Vama Nădlac II, pe Autostradă, se pot vaccina, începând de miercuri, cu ser produs de compania Johnson&Johnson, anunță Prefectura...
Copiii cu vârsta de peste 12 ani se pot vaccina împotriva coronavirusului începând de miercuri, anunță reprezentanții RoVaccinare. Potrivit RoVaccinare, copiii cu vârsta de 12 ani...
144.000 de doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc miercuri în țară, a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV). Potrivit...
Primăria Constanța organizează un centru de vaccinare în campusul social Henri Coandă. Acesta va fi deschis miercuri și se adresează comunității sărace care se află în...
Ungria intenţionează să producă vaccinul chinezesc anti-COVID-19 Sinopharm. De asemenea, vrea și un vaccin propriu la fabrica aflată în construcţie în acest scop în oraşul Debrecen....
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a anunţat că luni şi marţi este organizat un maraton de imunizare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi...
Un număr de 23.291 de persoane s-au vaccinat anti-COVID la ediţia a II-a a maratonului de la Bucureşti, care s-a desfăşurat de vineri până luni dimineaţa,...
România va primi luni cea mai mai mare tranşă de vaccin, de 1.091.610 doze, produs de Pfizer BioNTech, potrivit unui anunţ al Comitetului Naţional de Coordonare...
Peste 1.300 de persoane au fost imunizate anti-COVID-19 în cadrul centrului de vaccinare de tip drive through care a funcţionat în parcarea unui centru comercial aflat...
Peste un milion de doze de vaccin Pfizer vor ajunge în România luni, aceasta fiind cea mai mare tranșă de vaccin pentru România, anunță Andrei Baciu,...
Vaccinul Pfizer produce anticorpi care sunt capabili să neutralizeze varianta indiană a noului coronavirus, însă cu o „eficienţă uşor redusă”, potrivit unui studiu realizat în laborator...
Vaccinul chinez CoronaVac împotriva COVID-19 reduce mortalitatea provocată de această boală cu 97%, în timp ce serul Pfizer are o eficacitate de 80%, potrivit rezultatelor preliminare...
Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că platforma de programare pentru vaccinare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare copiii...
Africa are nevoie urgent de 20 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la AstraZeneca pentru a se asigura că toate persoanele care au primit...
Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că pandemia nu a trecut încă, dar „este momentul ca românii din nou să se bucure de nunţi, botezuri” şi...