Pompierii din cadrul ISU Alba au participat, în perioada 30-31 iulie 2025 la etapa zonală a „Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență”, desfășurată în județul...
Lotul reprezentativ al ISU Alba participă în perioada 30 – 31 iulie la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență – etapa zonală, organizate de ISU...
Publicitate Peste 80 de pompieri din județele Iași, Neamț, Suceava, Bacău, Vaslui, Vrancea și Botoșani s-au reunit în aceste zile la Botoșani, pentru a-și demonstra abilitățile...
Publicitate Pompierii botoșăneni sunt prezenți, în aceste zile, la Iași, acolo unde cei mai buni salvatori din zona Moldovei își vor testa deprinderile practice în scenarii...
Publicitate Cele mai bune ansambluri corale din cadrul etapei zonale a Olimpiadei Naționale Corale, desfășurate la Botoșani, au fost premiate aseară, la Casa de Cultură a...
Publicitate Primăria Orașului Săveni, reprezentată de domnul primar Relu Petru Tîrzioru, alături de Agenția Națională pentru Sport, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Direcția Județeană...
Publicitate Echipa de handbal feminin a Școlii Gimnaziale Nr.1 Săveni a obținut un rezultat excepțional la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată la...
Etapa Zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență și-a desemnat câștigătorii. ISU Alba a câștigat locul I la proba de ștafetă.
La Alba Iulia, joi, 25 iulie a început etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. Evenimentul este găzduit și organizat de Inspectoratul pentru...
O femeie care a delapidat mai multe agenții de pariuri din Alba a fost trimisă în judecată. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții...
Echipa ISU Cluj a ocupat primul loc la Etapa Zonală a Concursului de Descarcerare. Ea s-a calificat la Etapa Națională. „În cadrul competiției, pompierii au avut...
Echipa ISU Alba a urcat pe primul loc la Competiția națională de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat, faza zonală. Salvatorii au obținut rezultatele la...
Olimpiada Națională de Muzică – Interpretare Instrumentală, pentru clasele III – VIII, faza zonală, se va desfășura la Alba Iulia. Consiliul Local urmează să aprobe contribuție...
Întrecerile din cadrul Festivalului “Alba Chess 2023” au continuat miercuri şi joi cu mai multe turnee desfăşurate în localităţi din judeţ, sub coordonarea unor şahişti experimentaţi...
La Festivalul “Alba Chess 2023”, Şcoala Gimnazială “Vasile Goldiş” și școala din Horea, și-au desemnat reprezentanții în faza zonală a competiției. Şcoala Gimnazială “Vasile Goldiş”, una...
Măsura de carantină zonală se prelungeşte cu 14 zile pentru localităţile Chitila, Ciorogârla, Corbeanca şi Măgurele, începând de luni seara, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov....
Măsura de carantină zonală se prelungeşte, de joi seară, pentru localităţile Otopeni şi Berceni cu 14 zile, iar pentru Brăneşti cu şapte zile, potrivit Prefecturii Ilfov....
Alte patru localităţi din judeţul Ilfov – Domneşti, Jilava, Pantelimon şi Voluntari – ar urma să intre în carantină zonală pentru o perioadă de 14 zile....
Carantina zonală pentru locuitorii comunei Recea şi satele aflate în subordine a fost prelungită cu încă şapte zile, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Comitetului...
Măsura de carantinare zonală se prelungeşte cu 14 zile, începând cu data de 24 decembrie, ora 22,00, pentru comuna Berceni, transmite Prefectura Ilfov prin intermediul unui...