EVENIMENT
Tânăr arestat pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un amic cu un cuţit de bucătărie, într-un bar din județul Buzău
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost arestat preventiv pentru că i-a aplicat patru lovituri de cuţit în zona capului amicului său, cu care consumase băuturi alcoolice într-un bar din Gara Râmnicu-Sărat.
Potrivit unor surse, cei doi bărbaţi în vârstă de 27 de ani, respectiv 20 de ani s-au întâlnit într-un bar din zona Gării CFR, unde au consumat băuturi alcoolice şi au jucat la jocurile de noroc.
La un moment dat, în jurul orelor 19,30, cei doi au părăsit incinta localului, iar tânărul de 20 de ani i-ar fi dat o palmă celuilalt bărbat. În acel moment, inculpatul a răspuns aplicându-i mai multe lovituri de cuţit.
"În seara zilei de 22 aprilie 2023, în jurul orei 19,30, pe fondul unui conflict spontan cu victima, inculpatul a scos un cuţit de bucătărie cu lungimea lamei de 18 cm şi i-a aplicat patru lovituri persoanei vătămate în zona capului, a gâtului şi a spatelui.
Persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce în data de 22 aprilie 2023, prin lovire cu corp tăietor-înţepător, necesitând 22-24 de zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii", precizează comunicatul de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Agerpres
EVENIMENT
Acțiuni educative ale polițiștilor, în școli din Alba. Lecții pentru elevi, la Alba Iulia, Baia de Arieș, Acmariu și Sălciua
Peste 250 de elevi din județul Alba au participat la acțiuni educative organizate de polițiști în perioada 9 - 13 februarie.
Potrivit IPJ Alba, în perioada 9 - 13 februarie 2026, polițiștii Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității și cei ai Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități în unitățile de învățământ din județul Alba.

Peste 150 de elevi care studiază la Școala Gimnazială „Simion Pantea” Sălciua de Sus, Școala...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
O istorie de invidiat. 30 de ani de excelență, de la prima endoscopie la Cluj, la Spitalul Digenio -dr. Tanțău
O zi de mare sărbătoare pentru sistemul medical clujean. Tocmai se împlinesc 30 de ani de la prima endoscopie realizată la Cluj, la actualul Spital Digenio, Centru de excelență în Gastroenterologie dr. Tanțău.
Prima endoscopie dintr-un spital privat
Fondatorul centrului, prof. dr. Marcel Tanțău, a trecut în revistă câteva lucruri despre începuturi și persormanța la care a ajuns celtru său în zilele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tensiuni pe subiectul spitalelor din Ardeal: Sibiu și Cluj în impas, Alba avansează cu proiectul, aproape de finalizare
Finanțarea spitalelor noi, construite din fonduri europene, a generat tensiuni între liderii politici din mai multe județe vecine cu Alba, inclusiv în interiorul PNL. În timp ce la Sibiu și Cluj proiectele au rămas în impas, la Alba lucrările sunt destul de avansate.
La Sibiu, pierderea finanțării pentru noul spital județean a dus la acuzații publice între reprezentanți ai PSD și PNL. Divergențele au apărut inclusiv în interiorul PNL.
Primul conflict al președintei CJ Sibiu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Sibiu, închis la Penitenciarul Aiud. Pentru ce infracțiune a fost condamnat și cât va sta după gratii
Un bărbat din Sibiu își va petrece următorul an după gratii, după ce a fost condamnat pentru lovire sau alte violențe.
Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Sibiu.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse...
Citește mai mult pe Alba24.ro

