EVENIMENT
Un tânăr de 21 de ani, prins de radar în timp ce conducea cu 216 km/h. RECORD de viteză într-o localitate din Bistrița-Năsăud
Un tânăr de 21 de ani, din Florești-comuna Nimigea, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 216 km/h, pe un sector de drum cu limita legală de 50 km/h.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, tânărul a fost depistat de radar pe drumul național 17, în localitatea Podirei, miercuri după-amiază.
El fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții
Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport
De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.
Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.
Mi-a scris pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
14 februarie: Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiților sau Valentine's Day. Legende, obiceiuri și ce să NU faci în această zi
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale zile din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei care-și caută perechea. Este prilej pentru a dovedi cele mai frumoase sentimente.
De asemenea, este și Ziua Sfântului Valentin. Este o oportunitate pentru a trimite de Valentine`s Day, pentru cei dragi.
Sunt mai multe legende, superstiții și curiozități legate de populara sărbătoare a dragostei.
Vezi și MESAJE și SMS-uri de Ziua Îndrăgostiţilor 2026 la români....
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Weekend cu vreme schimbătoare în județul Cluj. Ce temperarturi sunt așteptate și ce spun meteorologii despre precipitații
Meteorologii anunță un weekend cu schimbări notabile de temperatură în județul Cluj, după un început de săptămână cu vreme mai blândă.
La Cluj-Napoca, dar și în celelelate localități din județ vor fi variații importante de temperatură în 14 și 15 februarie.
Sâmbătă, 14 februarie: temperaturi mai ridicate și cer variabil
Sâmbătă va fi cea mai caldă zi a weekendului în județul Cluj. În...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
