Connect with us

ACTUALITATE

Tânăr din Brăila, reținut pentru corupere sexuală a minorilor. A abordat o minoră pe internet și i-a cerut să-i trimită poze indecente

Publicat

laptop calculator

Un tânăr  în vârstă de 27  ani din județul Brăila a fost reținut de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov,  fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de ”corupere sexuală a minorilor”.

În noiembrie a anului 2017, tânărul ar fi abordat o minoră în vârstă de 13 ani prin intermediul unei rețele de socializare și ar fi determinat-o pe aceasta să-i trimită mai multe fotografii în ipostaze indecente.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul colegilor de la IPJ Brăila, IPJ Iași și IPJ Vaslui,  au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, în urma căruia suspectul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Brașov, în vederea audierii.

În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Arest și Reținere Preventivă  al  IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea probării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cutremur de 3,7 grade în zona Vrancea, duminică după-amiază. Seismologii au revizuit magnitudinea și adâncimea

Publicat

cutremur cu magnitudinea 3,3 în această dimineață în zona vrancea.

Publicitate

Un cutremur s-a produs duminică, la ora locală 16:14, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, fiind resimțit slab în mai multe localități din sud-estul și centrul țării. Seismologii au revenit ulterior cu date actualizate, revizuind atât magnitudinea, cât și adâncimea la care a avut loc mișcarea tectonică.

Potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut o magnitudine...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe